S-a „dezumflat” şi echipa lui Ţăpârlan
Zorile Scundu n-a reuşit să profite de remiza dintre Topologul Galicea şi Victoria Frânceşti. O victorie în această rundă în faţa celor de la Foleşti le-ar fi dat posibilitatea băieţilor lui Ţăpîrlan să urce pe podiumul seriei. Cei din Scundu au pierdut meciul cu 2-1 şi încep să se piardă în anonimatul acestei serii. Practic, după acest meci nici n-ar mai trebui să aibă pretenţii la primele locuri în clasament din moment ce nu au putut depăşi o echipă precum Viitorul Foleşti, cu 10 înfrângeri în campionat din cele 13 meciuri disputate. Singura scuză ar fi că le-a lipsit portarul titular, iar cel care l-a suplinit a mai făcut şi greşeli. Dar totuşi, era un meci pe teren propriu, în faţa unei echipe aflate în „coada” clasamentului, pe penultima poziţie. (Simona SIMA)