Liga II

„Vâlcea a meritat victoria!”

Deşi a fost extrem de agitat pe tot parcursul întâlnirii, protestând aproape la fiecare decizie a centralului Balaj, la conferinţa de presă Aurel Şunda a venit afişând calmul ardelenesc, nedorin să facă referire în niciun fel la arbitraj. „Am asistat la un meci specific Ligii a II-a, dar, în care Vâlcea a arătat că şi-a dorit mai mult victoria. În momentul în care au marcat, adversarii noştri ne-au surprins pe flancul drept şi au reuşit să înscrie. De fapt, flancurile au fost şi cheia succesului pentru vâlceni. Noi n-am reuşit să contracarăm jocul lor pe flancuri şi în opinia mea cred că aici s-a pierdut meciul. Repet, Vâlcea a jucat mai bine şi merită victoria” – a spus  tehnicianul ardelenilor Aurel Şunda.

Referitor la promovarea echipei sale sau mai bine zis la echipele care se vor lupta în acest sezon pentru accederea în primul eşalon fotbalistic al ţării, Aurel Şunda a răspuns ferm. „Obiectivul nostru de la începutul sezonului, promovarea, consider că este artificial. Nu putem emite pretenţii atâta timp cât am pierdut cu echipe nou-promovate, gen Drobeta. În momentul în care am preluat echipa, jucătorii aveau moralul scăzut şi încă n-am reuşit să ne revenim cât de cât, sperăm ca în viitorul apropiat să se întâmple acest lucru. Am spus încă de la începutul mandatului meu la Alba Iulia, lupta pentru promovare se va da mai mult ca sigur în trei, Vâlcea, Jiul şi FC Argeş. Vâlcea încearcă de doi ani să promoveze şi vă doresc să reuşiţi acest lucru la sfârşitul acestui sezon” – a încheiat Şunda.

Marian Bondrea:
„Jucătorii mei au luptat eroic”

Tehnicianul „municipalilor” a început prin a elogia jocul prestat de echipa din Alba Iulia spunând cu Aurel Şunda a fost mult prea exigent cu formaţia sa. „Aurel a fost foarte exigent cu echipa sa, mie mi-a plăcut cum se exprimă în teren formaţia pe care o pregăteşte. Este o echipă foarte bine aşezată în teren, echilibrată, arătând că este omogenă, iar omogenitatea joacă un rol fundamental într-o echipă”. După această scurtă analiză a adversarului de duminică, Marian Bondrea a trecut la analiza echipei sale. „Vreau să-mi felicit jucătorii pentru modul aproape eroic în care au luptat eroic pentru acest rezultat. După marcarea golului am pus angajamentul fizic înaintea realizărilor individuale. Poate aşa se explică şi acele ocazii irosite de jucători tehnici care, de obicei, din acele poziţii nu iartă. Vă spun sincer că peste 60 la sută dintre jucătorii din lot au calităţi şi pot mai mult decât arată pe teren. E bine când totul se termină cu bine, este o victorie, am câştigat trei puncte importante, dar mai este mult până departe. Ţinând cont de evoluţiile slabe din meciurile de verificare, pot spune că sunt mulţumit de punctajul acumulat până acum” – a încheiat Marian Bondrea.
Romulus Dumitru

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button