Politica

Liberalii joacă cu rezervele în Consiliul Judeţean

Liberalii au ajuns să joace cu rezervele în Consiliul Judeţean şi Consiliul Municipal Râmnicu Vâlcea. O privire de ansamblu asupra echipelor de consilieri PNL de la nivelul celor două consilii ne arată că de la alegerile din 2004, acestea au suferit modificări substanţiale. Mulţi dintre consilierii judeţeni şi locali de acum 3 ani au demisionat din diverse motive, lăsând locul supleanţilor. Astfel, s-a ajuns în situaţia în care mai bine de jumătate dintre consilierii judeţeni care au fost aleşi în 2004 să fie acum în Parlament, Guvern sau în alte funcţii importante. Faptul că PNL a reuşit să se menţină la putere de 3 ani de zile a dat posibilitatea unor liberali din Consiliul Judeţean Vâlcea să se „transfere” pe alte posturi, fiind împinşi în structurile de stat de la nivel central. Dacă unii au plecat, alţii au migrat către PNL, cum este cazul Gheorghe Chelcea care e venit de la PSD.

În continuare, vă oferim cele mai cunoscute exemple de liberali care au renunţat la calitatea lor de consilieri judeţeni sau locali pentru alte posturi. După alegerile din 2004, Emilian Frâncu şi Petre Ungureanu au lăsat Consiliul Judeţean pentru Camera Deputaţilor. Ulterior, Aristotel Ungureanu a ajuns secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice iar Svetlana Preoteasa a ajuns ministru secretar de stat pentru Înăvământul Preuniversitar. În ceea ce priveşte Consiliul Municipal Râmnicu Vâlcea, Gabriela Ene a fost exclusă din partid iar Bogdan Badea a părăsit recent funcţia de consilier local pentru a deveni al patrulea om în ierarhia CEZ Electrica.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button