Liga IV

Egal cu scandal

Miercurea trecută, într-o etapă intermediară a Ligii a IV-a, CSM Drăgăşani a remizat pe teren propriu cu Sportul Rm. Vâlcea, însă meciul s-a încheiat cu un scandal. Câştigătoarea ediţiei trecute a campionatului a pierdut printre degete victoria, după o partidă pe care-a controlat-o de la un capăt la celălalt. Mai mult decât atât, în minutul 87, Sportul conducea cu 3-1, însă întâlnirea s-a încheiat 3-3, gazdele egalând în minutul 93 dintr-un penalti. Imediat după joc, cei de la Sportul au acuzat vehement arbitrajului centralului Cătălin Buşi, dar şi AJF Vâlcea.

Cristi Manu: „Vrem să fim lăsaţi în pace!”

„Am condus cu 3-1 în minutul 87, dar am fost egalaţi. Credem că meritul cel mai mare pentru acest lucru îl are centralul Cătălin Buşi, arbitru care ne-a dat umplut de cartonaşe galbene în meci, care ne-a dat şi un jucător afară (e vorba de Uţă), iar în finalul meciului a făcut tot ce-a putut prin deciziile sale pentru a-i împinge pe drăgăşeneni spre poarta noastră”, ne-a spus Cristi Manu. Atacurile oficialului de la Sportul s-au îndreptat apoi şi către gaşca lui Pintilie: „Celor de la AJF nu le place deloc de echipa noastră. Poate că pentru că şi-au dat seama că tot noi suntem echipa cea mai bună din campionat, că avem lotul cel mai valoros (nu are nimeni jucători precum Mutu, Pântea, Adi Gheorghe, Văduva, Floricu, Uţă), iar acum încearcă să ne oprească pe toate căile. Noi jucăm de plăcere, asta contează cel mai mult, tocmai de aceea vrem să fim lăsaţi în pace!”.
„Mereu ni s-au pus piedici. În etapa precedentă cu Energia Malaia i s-a luat legitimaţia lui Oprea sub motivul că acestuia nu i s-ar fi plătit amenda de 10 milioane de la federaţie, lucru cu totul şi cu totul neadevărat. Sau că acesta nu ar fi ispăşit cele două etape de suspendare pe care le-a căpătat după meciul de baraj cu Turris Tr. Măgurele. Acum ştim că nu a fost decât răutate la mijloc, cineva i-a pus pe arbitrii respectivi să ne controleze la sânge. Furia este şi mai mare mai ales când am aflat că echipa lui Mazilu a fost ajutată să învingă dintr-un penalti imaginar în duelul cu Alma Lex Drăgăşani din intermediară. Este nevoie ca echipele să fie lăsate să se dueleze pe teren, nu prin biroul lui Pintilie”, a adăugat Manu.

Sportul l-a recuzat pe Buşi

Pentru prestaţia din meciul de la Drăgăşani, oficialii echipei Sportul Rm. Vâlcea au pus piciorul în prag şi l-au recuzat pe Cătălin Buşi. „Era şi timpul să facem asta, după câte probleme ne-a făcut până acum. Am făcut cererea de recuzare, am depus-o la secretariatul AJF Vâlcea, sperăm să se ţină cont de acest lucru pe viitor”, ne-a spus Cristi Manu, delegatul celor de la Sportul.
„Conducerea AJF ştia că am mai avut scandaluri cu Buşi, nu trebuia să-l mai lase să arbitreze la meciurile echipei noastre. Justificarea lui Pintilie că nu prea mai sunt arbitri care mai sunt dispuşi să ne arbitreze este cu totul lipsită de sens. Nu înţelegem de unde şi până unde s-a ajuns aici, de ce-i deranjează pe cei de la AJF echipa noastră”, afirmă Manu, care-a ajuns să regrete acum că l-a susţinut pe Pintilie la alegerile pentru funcţia de preşedinte. Şi ca Manu mai sunt încă mulţi delegaţi în fotbalul vâlcean pe care „başkanul” de la AJF încearcă să-i „îmbrobodească” în fel şi chip, doar pentru a nu dezvălui nemulţumirile în presă.

Vor filma meciurile

Soluţia aleasă de cei de la Sportul pentru a stopa jocurile de culise împotriva echipei este una inedită, dar cât se poate de justă: vor filma meciurile. „Pe viitor, pentru a arăta tuturor că echipa este furată într-un asemenea hal cu putinţă, vom filma meciurile, iar casetele, acolo unde se va dovedi că suntem furaţi le vom trimite direct la Ionuţ Lupescu, oficialul federaţiei care se ocupă de delegările la Liga 1, pentru ca acesta să ţină cont pe viitor ceea ce se întâmplă la Vâlcea cu arbitrii!”.

Au refuzat banii lui Mazilu

La Sportul Rm. Vâlcea sunt mulţi jucători care-au evoluat de-a lungul anilor pentru echipele lui Dan Mazilu. Din câte se pare, în momentul când s-a hotărât să se implice în fotbalul vâlcean, omul de afaceri a încercat să-i strângă alături pe câţiva dintre foştii să fotbalişti de la FC Lăpuşata. De la Sportul însă nici un fotbalist nu a acceptat oferta lui Mazilu. „Nici unul dintre ei nu a mai dorit să meargă să joace pentru actuala Dinamo Horezu, în viitor FC Lăpuşata. Lui Roşoagă de exemplu Mazilu a vrut să-i dea 600 de euro pe lună, dar acesta a refuzat şi-a preferat să rămână la noi”, a mai precizat Cristi Manu.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button