Diverse

Union Ribarroja – HC Oltchim 32-24 (17-9)

 Union Ribarroja – HC Oltchim
32-24 (17-9)

 După prima manşă din Cupa EHF avem şanse mici de calificare în optimi

Ce ne facem, fetelor?

 Într-o revenire clară de formă pe plan intern, HC Oltchim Rm. Vâlcea s-a deplasat în Spania la finele săptămânii trecute cu mari speranţe că va obţine un rezultat pozitiv în prima manşă din Cupa EHF, împotriva echipei Union Ribarroja. Din păcate, handbalistele spaniole nu au ţinut cont de  speranţele noastre şi au etalat o partitură de joc bine pusă la punct, iar la final au câştigat detaşat confruntarea, cu 32-24. „Din păcate, în Cupa EHF am picat cu-o echipă mai bună decât ne aşteptam. Sunt pe val!”, declara Ioan Gavrilescu cu câteva zile înainte de acest meci. Şi de s-au temut vâlcencele, n-au scăpat! 

Reprize diametral opuse

Fetele noastre au fost nevoite să facă faţă încă din primele minute ale partidei unei presiuni totale a gazdelor. Acest lucru s-a soldat şi cu câteva eliminări de câte două minute în tabăra noastră, fapt care-a zdruncinat din temelii sistemul defensiv pus la punct de antrenorul Cornel Bădulescu. În doar 24 de minute, extrema Mihaela Răceală a acumulat deja trei eliminări şi-a fost imediat descalificată. În locul ei, a intrat pe teren tânăra speranţă Claudia Mojoiu, care s-a comportat destul de bine în opinia antrenorului Bădulescu. Aşa cum era de aşteptat, jucătoarele de la Union Ribarroja au profitat de orice greşeală a Oltchim-ului pentru a se detaşa cât mai mult pe tabela de marcaj. Astfel s-a ajuns ca, la pauză, gazdele să aibă un avantaj consistent (17-9). Al doilea mitan a fost diferit de primul. Handbalistele noastre au prins mai mult curaj şi-au remontat din handicapul net cu care intraseră la vestiare, creând speranţe într-un rezultat cât mai strâns. N-a fost să fie, pentru că în finalul partidei, gazdele ne-au „lovit” din nou şi-au păstrat intactă diferenţa de opt goluri de la pauză (32-24). Un scor care ne dă şanse reduse de calificare în faza următoare a Cupei EHF. Au marcat pentru Oltchim: Alina Branişte (5 goluri – 4 din 7 metri), Nicoleta Gâscă (5), Oana Manea (4), Andreea Tâlvâc (3), Georgeta Grigore (3), Claudia Mojoiu (3) şi Adina Meiroşu (1).

 
Bădulescu: „Handicapul de goluri putea fi mai mic!”

La întoarcerea acasă, antrenorul Cornel Bădulescu s-a arătat dezamăgit de turnura pe care-a luat-o meciul din Spania în ultimele minute, când elevele sale au irosit oportunitatea de a pierde la o diferenţă mai mică de goluri, o diferenţă mai accesibilă în perspectiva disputei retur de la Rm. Vâlcea. „Am făcut o primă repriză slabă, însă în a doua parte a meciului am jucat mai aproape de potenţialul nostru! Luând separat cele două reprize, cea secundă s-a terminat la egalitate şi putea fi chiar mai bine pentru noi, dacă nu ne pierdeam în ultimele minute! Din minutul 43 ne-am apropiat la 4 goluri diferenţă de adversare (16-20). S-a mers constant aşa până prin minutul 53, când ele conduceau tot cu patru goluri. Mai mult decât atât, în finalul partidei, la 31-24 pentru ele, am fost în atac, dar am ratat, iar ele au înscris în ultima secundă. Astfel că, în loc de şase goluri s-au făcut opt! Diferenţă care ne-ar fi crescut şansele de calificare”, a caracterizat tehnicianul Cornel Bădulescu întâlnirea de la Valencia.

 
Doar Manea, Mojoiu şi Gâscă au confirmat aşteptările

„Din echipa mea, sunt mulţumit de cum au jucat pivotul Oana Manea şi cele două extreme, Claudia Mojoiu (care-a înlocuit-o pe Mihaela Răceală în prima repriză) şi Nicoleta Gâscă (a început mai ezitant, dar apoi şi-a revenit). Din păcate pentru noi, portarii au avut o evoluţie modestă. Dacă ne ajutau şi ele puţin, poate că am fi reuşit să terminăm meciul mai bine!”, a precizat apoi Bădulescu.

Union Ribarroja, lidera la zi în campionatului Spaniei, nu l-a surprins cu nimic pe antrenorul Oltchim-ului: „Aşa cum ne aşteptam, Union Ribarroja constituie o echipă bună, cu jucătoare de valoare, experimentate. De la adversare, s-au remarcat sârboaica Tatjana Medved (10 goluri – din care 5 din 7 metri), Marta Mangue – o jucătoare de culoare (8 goluri – din care 1 din 7 metri). Au mai jucat la gazde portarul ucrainean Annia Kryvoruchko, poloneza Annia Esjmont şi unguroaica Zsofia Paszter. Diferenţa dintre cele două echipe s-a făcut la jucătoarele de pe linia de 9 metri. Aici spanioloaicele au avut în Medved, Esjmont şi-n Mangue trei handbaliste care le-au depăşit pe ale noastre”.           (Nicolae CIUCESCU)
 

Rezultatele complete ale 16-imilor de finală din Cupa EHF

 

DVSC Debrecen (Ungaria) – Tertnes Bergen (Norvegia)                               31-19
FC Nurnberg (Germania) – GOG Svendborg Gudme (Danemarca)                 24-30
CJF Fleury les Aubrais (Franţa) – Anagennisi Artas (Grecia)                       32-27
Bera-Bera Pasajes San Pedro (Spania) – MJC Trier (Germania)                  30-26
Union Ribarroja (Spania) – Oltchim Rm. Vâlcea (România)                       32-24
Celje Mesnine (Slovenia) – Hummel Belgrad (Serbia-Muntenegru)              32-30
Cornexi Alcoa (Ungaria) – Tecton Wat Atzgersdorf (Austria)                      37-15
BNTU Minsk Region (Belarus) – SPR ICom Lublin (Polonia)                       29-29
Silcotub Zalău (România) – Ankara Havelsan (Turcia)                             30-29
Slovan Dusla Sala (Slovacia) – Spartak Kiev (Ucraina)                            28-24
FTC Budapesta (Ungaria) – Madeira Andebol (Portugalia)                          46-26
Trgocentar Virovitica (Croaţia) – Metz Moselle Lorraine (Franţa)                20-25
Nordstrand Oslo (Norvegia) – Ikaast Bording (Danemarca)                      24-38
Sassari Citta (Italia) – Rostov / Don (Rusia)                                       23-27
Haukar Hafnarfjordur (Islanda) – Podravka Koprivnica (Croaţia)               24-37 şi 23-39
* (ambele partide s-au jucat în Islanda)
Motor Zaporozhye (Ucraina) – Zgoda Ruda Slaska (Polonia)                     26-19 şi 25-20
* (ambele partide s-au jucat în Ucraina)
 
Meciurile retur se vor desfăşura pe 14-15 ianuarie 
echipele Podravka Koprivnica (Croaţia) şi Motor Zaporozhye (Ucraina) s-au calificat deja în optimi de finală

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button