Diverse

O perioadă fastă pentru tinerele handbaliste de la Olimpia Drăgăşani

„A fost un sezon foarte bun în privinţa rezultatelor obţinute de tinerele handbaliste de la CS Chimia Drăgăşani”, sunt primele cuvinte rostite de preşedintele acestui club – Malvinus Teleşpan, cel ce în 2005 a fost declarat preşedintele anului în cadrul „Galei Sportului Drăgăşănean”. Mărturie stau calificarea echipei de junioare III la turneele semifinale din cadrul Campionatului Naţional desfăşurate la Rm. Vâlcea şi la Buzău.

Rezultatele excelente – rodul unui manageriat de calitate

Rezultatele nu sunt întâmplătoare, ci sunt rodul unui bun manageriat asigurat de preşedinte împreună cu alţi iubitori ai handbalului din Drăgăşani: inginerul Marian Mihăescu, inginerul Valentin Ionescu, Gabriel Dîrleci, profesionalismul antrenorului echipei profesorul Valentin Drăguşin. Dar şi colaborării excelente cu câteva instituţii de învăţământ precum sunt Grupul Şcolar Agricol Drăgăşani „I.C. Brătianu” – director profesorul Dan Binişor, care a asigurat echipei condiţii optime pentru performanţă, prin punerea la dispoziţie a sălii şi gratuitatea cantonamentelor, şi Şcoala Generală „N. Bălcescu” – director profesor Adrian Codreanu. Nu trebuie uitat aportul Poliţiei Comunitare – director executiv colonel Dumitru Memu, asistenţa medicală şi sprijinul doctorului Alin Pavelescu, şi nu în ultimul rând trebuie aduse mulţumiri Consiliului Local şi Primăriei Drăgăşani.

Obiectiv pentru sezonul viitor: calificarea la turneul semifinal

În ciuda plecării a două jucătoare de bază din echipă – Cristina Florica şi Roxana Clenci – transferate cu ajutorul Consiliului Director, după reuşita examenului, la Grupul Şcolar Energetic din Rm. Vâlcea, obiectivele conducerii clubului sunt îndrăzneţe: clasarea pe unul din primele trei locuri la faza zonală, fapt ce ar da posibilitatea calificării la turneul semifinal de junioare II. Deşi fetele au vârsta mai mică cu un an decât componentele celorlalte competitoare, toată lumea îşi pune mari speranţe într-o comportare remarcabilă în campionatul care va începe în luna octombrie.

Trei handbaliste talentate au ajuns în vizorul federaţiei

Şi pentru ca toate acestea să aibă acoperire în fapte, pe adresa clubului a sosit un fax din partea Federaţiei Române de Handbal, prin care trei tinere handbaliste ale CS Olimpia Drăgăşani – Cristina Florică, Adina Pană şi Alexandra Burtică – sunt invitate a participa în perioada 23 iulie – 4 august la o tabără de pregătire în oraşul Victoria de lângă Braşov, organizată de FRH. Este semnalul cel mai bun că generaţiile care vin din urmă nu trebuie nici ele neglijate. Astfel, în perioada 1-15 septembrie se vor organiza triale de selecţie pentru jucătoare născute în anii 1995, 1996 şi mai mici. În plus, o îmbunătăţire a activităţii se are în vedere şi pe plan organizatoric, prin cooptarea de noi membri în cadrul clubului.
Sandu ŞOCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button