Diverse

„Tricolorele” se întorc din Turcia

Echipa naţională de handbal feminin a României îşi încheie la finele acestei săptămâni stagiul de pregătire centralizată desfăşurat în Antalya (Turcia). „Tricolorele” se află în ţara vecină din 16 iulie, întoarcerea în ţară urmând a se petrece pe 27 iulie. În cantonamentul din Antalya au fost prezente 19 jucătoare, nu mai puţin de 14 dintre acestea provenind de la campioana Oltchim Rm. Vâlcea. Este vorba de Luminiţa Dinu şi Tereza Pâslaru (portari), Valentina Ardean, Ramona Maier, Adriana Nechita, Iulia Puşcaşu (extreme), Ionela Stanca, Oana Manea (pivoţi), Narcisa Lecuşanu, Adina Meiroşu, Valeria Beşe, Steluţa Luca (interi) şi Roxana Cherăscu (centru). Alte cinci handbaliste sunt componente ale altor grupări din Liga Naţională: Talida Tolnai, Raluca Ivan şi Daniela Crap (toate trei de la HC Zalău), Carmen Cartaş (Cetate Deva) şi Diana Druţu (Tomis Constanţa).

Alături de „tricolore”, fără însă a fi convocată, s-a aflat şi Clara Vădineanu, însă deplasarea acesteia în Turcia a fost sponsorizată de clubul Oltchim. După revenirea în România, selecţionerii Gheorghe Tadici şi Dumitru Muşi le vor oferi jucătoarelor un mic respiro, de două zile. De luni, 30 iulie, echipa naţională se va reuni iarăşi pentru o deplasare în Norvegia, acolo unde româncele vor susţine pe 1 şi 2 august două partide amicale cu reprezentativa ţării gazdă, campioana en-titre a Europei.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button