Alte sporturi

Pugilişti vâlceni, la Campionatul Naţional de seniori

Din 30 iulie, timp de o săptămână, oraşul Tg. Jiu va fi gazda Campionatului Naţional de box, o competiţie rezervată seniorilor, care va aduna la start toată crema sportului cu mănuşi din ţara noastră. La aceste întreceri vor fi prezenţi şi câţiva pugilişti vâlceni: Florin Gogoaşă (care va concura la categoria 60 de kilograme), Marius Măslin (la 60 kg.), Paul Sandu (la 64 kg.), Mihai Barbu (la 75 kg.) şi Liviu Ungureanu (la 91 kg.). De aceştia se leagă acum toate speranţele delegaţiei vâlcene pentru cucerirea unor medalii. Competiţia de la Tg. Jiu vine într-un moment nu tocmai fericit pentru boxul vâlcean. Recent, a devenit de notorietate faptul că doi tineri pugilişti legitimaţi la CSŞ, Adrian Dicu şi Robert Spiridon, au preferat să plece la muncă în Spania, decât să urmeze în continuare o carieră în acest sport extrem de greu de practicat, care cere numeroase sacrificii şi care poate oferi totuşi prea puţină glorie. (M.V.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button