Pensionarii din Nord au club
Rromii de pe Daniil Ionescu, mutaţi în Colonie Nuci
Săptămâna trecută, primarul Mircia Gutăru a inaugurat un nou Club al Pensionarilor, în cartierul Nord. Clubul este amplasat pe aleea Mioriţei, în Punctul Termic 38, are o suprafaţă de 25 metri pătraţi şi este dotat cu mobilier specific, televizor cu semnal pe cablu, precum şi jocuri – rummy, table, şah, cărţi de joc etc. Ca urmare a modului pozitiv în care aceste cluburi au fost primite de către beneficiarii lor, programul de amenajare a unor astfel de spaţii va continua.
Direcţia Administraţia Domeniului Public se află în faza de finalizare a primei din cele patru barăci din Colonia Nuci destinate transformării în locuinţe sociale. Fiecare baracă va avea 18 unităţi locative, iar lucrările de reabilitare au început în toamna anului trecut. Locuinţele vor fi atribuite prin închiriere persoanelor aflate în situaţii de mare risc social. În zonă vor fi mutaţi şi rromii de pe strada Daniil Ionescu.