Întoarcerea capitanului
Minutul 91
În condiţiile în care echipele din teren nu jucau mai nimic, era firesc, totuşi, ca punctul de atracţie al întâlnirii din Zăvoi să fie primarul Mircia Gutău. Uite că, spre surprinderea celor ce văzuseră în arestarea lui Gutău momentul în care fotbalul din Zăvoi va muri, s-au înşelat. Din păcate, răutatea şi invidia fac uneori casă bună cu nonvaloarea. O vorbă din bătrâni spune că nu e bine să doreşti răul nici duşmanului tău. Dumnezeu e sus şi vede. Şi judecă, e acea judecată divină de care nimeni, orice ar fi şi oriunde ar fi, nu scapă.
Nu mă interesează ce a făcut, dacă a făcut, Mircia Gutău, în alte privinţe. În sport, însă, primarul ăstui oraş a făcut multe. S-a implicat şi a ajutat sportul pentru simplul fapt că a trăit în lumea asta atât de ciudată pentru cei din afara fenomenului dar atât de frumoasă şi de ce nu interesantă pentru cei din interior. Echipa asta e creaţia lui Gutău. Acesta a fost poate şi motivul pentru care el n-a vrut să adauge la denumirea CSM şi ceea ce e deja un brand, Chimia. Pentru că nu Gutău n-as vrut să se facă asemănarea dintre CSM şi Chimia. Alte echipe şi alte palmaresuri. Una e una, alta e alta. Şi, oarecum, dacă e să ne gândim bine şi să judecăm sincer, are dreptate Gutău. Oarecum, CSM-ul s-a dorit un alt mod de a înţelege şi de a face fotbal de performanţă în Zăvoi. Ceea ce e important, însă, şi asta trebuie luat din context, e faptul că Gutău ne-a scos din fotbalul acela mocirlos de la Uricani sau Stoina. Cu toate că tot Gutău a fost cel ce le-a dat vâlcenilor într-un anumit moment speranţa că pot să vadă în Zăvoi echipe de primă ligă. Am spus-o şi atunci, o spun şi azi, nu s-a dorit ca gruparea vâlceană să intre în „A”. Pentru că se putea face asta fără probleme. Poate că şi noi, suporterii, am fost puţin duşi de val atunci. Poate că nimic şi nimeni nu poate egala sentimentul pe care îl simţi şi atunci când crezi că eşti frustat, mai pe româneşte furat ca la uşa cortului, sau atunci când şti că joci în prima ligă. Din punctul acesta de vedere se poate spune că Mircia Gutău se face vinovat că ne-a lăsat pe toţi să credem că se poate. Cât ai fi de rău, câtă invidie ai avea, nu poţi fi atât de ingrat să nu recunoşti meritele lui Gutău. Fotbalul a fost un exemplu. Şi nu spun asta din complezenţă şi nici pentru a mă pune bine cu domnia-sa. Repet, dacă va fi vinovat, justiţia va avea ultimul cuvânt. Omul Gutău nu trebuie însă nici un moment din contextul acesta, al dorinţei de a pune umărul la consolidarea sportului vâlcean, pe de o parte, sau la reconstrucţia fotbalului local, pe de altă parte. Aşa cum am spus-o în dese rânduri şi referitor la un alt om de fotbal pe care parcă nu vrem sau nu ştim să-l apreciem. Şi nu vrem parcă, tot din răutate sau invidie care nu-şi au rostul, să apreciem cât de mult a făcut pentru fotbalul autohton. CSM-ul este creaţia, în mare parte, a lui Costică Vâlcea. CSM-ul de azi e copilul de suflet al celui ce se bate acum cu granzii fotbalului românesc. CSM-ul a făcut ochi şi pentru că s-a găsit atunci un „nebun” precum Costică Vâlcea care a zis, gata, trebuie să facem ceva. Şi a luat-o de la zero. Pentru a câta oară, însă ?!.. De aceea am susţinut totdeauna ca actualul şef al arbitrajului românesc să primească titlul, altfel simbolic, dar cu o conotaţie sentimentală fantastică, de cetăţean de onoare al acestui oraş. De câte ori merg în primărie şi mă uit pe plăcuţa aceea cu numele celor ce au primit această distincţie, simt un sentiment de revoltă.
Acum, Gutău s-a întors. Am văzut multe feţe vesele la stadion sâmbătă. Dar am avut şi sentimentul că văd şi câteva mutre triste. Sau dezamăgite pentru acest lucru. L-am văzut şi l-am simţit însă mult mai sigur pe el, la conferinţa de presă, pe Costel Pană. Orice s-ar spune, numai în pielea lui să nu fi fost în toată această perioadă. El nu vrea să recunoască, dari-a fost greu. Nu se poate să nu-i fi fost greu. Era pe de o parte presiunea rezultatelor care trebuiau să apară, pe de altă parte incertitudinea zilei de mâine în ceea ce priveşte situaţia financiară. Mândria lui de om care se dedică fotbalului l-a făcut pe Pană să nu capoteze. Şi din acest punct de vedere merită apreciat. Nu ştiu câţi, dacă s-ar fi aflat în situaţia lui Pană ar fi rezistat acestui vacarm. Acum, cel puţin teoretic, deocamdată lucrurile s-au liniştit. S-ar putea ca din iarnă să ţintim mai sus. Să dea Dumnezeu…
– Ionel GEREA
