Liga IV

În sfârsit, un adversar mai accesibil pentru babenari!

Forestierul Băbeni – Cozia Rm. Vâlcea 3-2 (3-1)

În sfârşit, un adversar mai accesibil pentru băbenari!

Forestierul Băbeni a reprezentat revelaţia începutului de campionat în eşalonul de elită judeţean. Începuseră să se teamă adversarii de echipa din Băbeni după ce în primele etape s-au furişat printre locurile fruntaşe ale clasamentului. Dar băieţii coordonaţi de pe margine de Roşu şi Bălteanu s-au dezumflat repede după ce au început confruntările cu adversarii consideraţi a fi de primă mână în acest eşalon: Minerul Berbeşti, Flacăra Horezu, CSM Rm. Vâlcea. A mai fost şi decizia AJF-ului care le-a retras cele 3 puncte câştigate în primul meci, astfel că Forestierul a „picat” până pe locul 12. Din această postură au înfruntat sâmbătă, 7 octombrie, băbenarii formaţia Cozia Rm. Vâlcea, cea care câştiga sezonul trecut campionatul la Divizia D. Însă a mai rămas doar numele de această grupare, pentru că forţa echipei nu mai e aceeaşi. Decimată de plecările importante de la echipă ale câtorva jucători, dar şi a antrenorului Savu, Cozia a devenit în acest campionat cam ce era Petrodam Măciuca în sezonul trecut, o echipă ce oscila în rezultate: putea câştiga cu grupările puternice (cum, de altfel, a făcut-o cu Flacăra Horezu), dar nu se mobiliza cu adversarii mai puţin periculoşi (vezi meciul Petrodam – Unirea Tric. Goleşti: 3-8). De altfel, câţiva dintre jucătorii acelei echipe se regăsesc în angrenajul celei de acum.

Deşi gazdele păreau că pornesc cu un avantaj în această confruntare, echipa lui Lari Mihăilă a demontat această idee încă din minutul 10. A fost mai întâi o ocazie a băbenarilor: centrare în careu, Harapu, de la oaspeţi, sare contra-timp, balonul ajunge la Andrei care trimite cu capul pe lângă bara laterală. Apoi a fost 0-1. Fază simplă: două pase şi gol. Ciucă a fost cel care a marcat deschiderea scorului pentru Cozia Rm. Vâlcea. Deja se complicaseră lucrurile pentru Mutu şi colegii săi. Dar era doar începutul meciului, aşa că aveau tot timpul la dispoziţie să revină. Ar fi putut marca imediat după primirea golului Gulea şi apoi Negrea care scăpase singur cu portarul, dar Diaconu s-a opus. În minutul 26 a fost, totuşi, 1-1. Centrare din flancul drept (de unde s-au creat mai toate acţiunile din prima repriză ale gazdelor) la Turcu, aflat la limita careului de 16 metri, care, din întoarcere, cu clasă, îl învinge pe goalkeeper-ul advers. Turcu nu a beneficiat prea mult timp de aprecierile colegilor şi spectatorilor pentru că la nici două minute de la reuşita sa, Forestierul a marcat din nou, pentru 2-1, de această dată prin Gulea, acelaşi care înscrise în etapa trecută în poarta CSM-ului de trei ori. Negrea a şutat spre poartă, Diaconu a reuşit să respingă, dar Gulea a recuperat şi şi-a trecut numele pe lista marcatorilor. După primirea golurilor, Lăcraru şi compania au fost ceva mai prezenţi în joc, dar nu au mai reuşit să restabilească egalitatea. Li s-a mai accidentat şi portarul în urma unui duel cu Gulea şi altă schimbare pe post nu aveau, astfel că şansele de a mai spera într-un rezultat bun s-au diminuat. Cei care-au marcat au fost tot jucătorii gazdă, ajutaţi, ca pe tot parcursul primei reprize, în crearea ocaziilor, de o baltă formată în careul oaspeţilor. Era minutul 44 al meciului când a venit golul de 3-1 după o pasă la întâmplare la care portarul Coziei a ezitat să iasă, Negrea a urmărit faza, a preluat mingea din baltă şi a marcat.

În primele 20 de minute ale reprizei secunde n-au prea fost ocazii de amintit. Prima acţiune importantă, finalizată cu gol, s-a petrecut în minutul 71. Lăcraru a pasat precis pentru Harapu care, neincomodat, a dus scorul la 3-2 şi astfel meciul a fost relansat. Cu 10 minute înainte de final putea fi 3-3. Cea mai mare ocazie a meciului s-a consumat: Popescu a ţintit transversala porţii lui Mutu, mingea a ricoşat undeva pe linia porţii, probabil, Lăcraru nu a reuşit nici el să împingă balonul care-a fost, în cele din urmă, respins. Până la final gazdele s-au mai aflat în faţa golului, dar rezultatul a rămas neschimbat.

Au evoluat echipele:

Forestierul Băbeni: Mutu – Bordea, Simion, M. Popescu, L. Popescu, Băluţă, Zaharioiu, Turcu, Andrei, Gulea, C. Negrea. Au mai jucat: Radu, Nicu şi Negoiţă.

Cozia Rm. Vâlcea: Diaconu – Ionescu, Harapu, Făurar, Stanciu, Sîntion, Merişanu, Ciucă, Păun, Lăcraru, Popescu. Au mai jucat: Preda şi Popa.

Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button