Editorial

Furaciune, ce minune…

Furăciune, ce minune…

Ceea ce am văzut joia trecută la Sibiu a fost o ruşine pentru ceea ce se întâmplă în handbalul feminin românesc. Oltchim a fost terfelită, călcată în picioare de doi arbitri care n-ar mai trebui să conducă meciurile grupării vâlcene multă vreme de-acum înainte. Culmea e că fostul om de handbal, Mihai Stark, a avut o verticalitate în comportament, o corectitudine ce nu se regăseşte nici pe departe la fiul său. Tinerii Stark şi Ştefan au terfelit joi un nume care a făcut istorie în handbalul feminin european.

Eu cred că soarta meciului de joi era decisă înainte ca partida să înceapă. Sigur, s-a profitat şi de unele indecizii ale unor jucătoare vâlcene, însă prin maniera de a lua anumite decizii în momente importante, cei doi „fluieraşi” au accentuat tot mai mult starea de incertitudine, creându-se apoi o brambureală pe care aceştia au ştiut s-o gestioneze mai bine ca nimeni alţii. Nicoleta Gâscă, prin jocul său extrem de şters, a fost una care a renăscut într-un fel întrebarea că ar fi semnat deja cu Braşovul. Însă, una peste alta, nu Oltchim a pierdut finala Cupei, cei doi arbitri i-au dat acesteia o traiectorie bine definită, cu o ţintă sigură. Apoi, s-a dat prilejul la fel de fel de interpretări. Astfel, dacă iniţial meciul acesta trebuia să se joace la Bucureşti, în Polivalentă, în mod inexplicabil ea a fost mutată la Sibiu. Apoi, lucrul cel mai important, pe care mulţi n-o ştiu, iniţial alţi doi arbitri trebuiau să conducă acest meci. E vorba de  cei care au dat duminică o lecţie de arbitraj la Vâlcea, buzoienii Pavel şi State. Cu o zi înainte de meci cei doi au fost schimbaţi cu Stark şi Ştefan.
„Trebuie amintit aici că echipa braşoveană a câştigat trei meciuri importante cu acelaşi cuplu de arbitri în teren. E vorba de Stănescu şi Harabagiu. Noi, culmea, cu acelaşi cuplu în teren, am pierdut trei meciuri la fel de importante! De aceea, eu cred că acest campionat a fost câştigat înainte ca el să înceapă”, spunea, la conferinţa de presă de după meciul de duminică, profesorul Cornel Bădulescu. Şi dacă ne uităm pe programări, ce vedem? În chiar prima etapă, la Roman, cu Stănescu şi Harabagiu în teren, Oltchim a pierdut.
Despre meciul de duminică n-aş vrea să spun prea multe. A fost un meci care s-a jucat pentru că trebuia să se joace. Fără vlagă, cu Melinda Toth în mare vervă, atât cât a fost în teren, cu jucătoarele vâlcene care au dat semne clare că nu şi-au revenit după ruşinea de la Sibiu, dar cu un arbitraj de excepţie, acesta ar fi tabloul sumbru al unui meci care putea să nu se joace, că tot aia era. Încep, din păcate, să-i dau dreptate în unele privinţe, profesorului Tadici, cel care avertiza asupra celor întâmplate, lucruri deloc curtate, în campionatul intern.
Din păcate, cel care a fost terfelit cel mai mult în acest scenariu de coşmar a fost profesorul Cornel Bădulescu. Acesta trebuie să aibă puterea să se ridice, e cel mai afectat de ceea ce s-a întâmplat. Domnul Bădulescu suferă pentru acest eşec, asta înseamnă că îi pasă de ceea ce se vrea a se face aici. Însă, nu Bădulescu, nu Gavrilescu, nu Andrei Luca şi nu echipa a pierdut disputa de la Sibiu. Cred că e important, mai mult ca oricând, să i se dea încredere profesorului Bădulescu. Acesta are nevoie de şansa ce trebuie să i se ofere, de a arăta că este un tehnician de valoare. În vară, când Naţionala se mută la Vâlcea, altele vor fi, cu siguranţă, datele problemei.  

Ionel GEREA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button