Fără categorieLiga IV

„AJF-ul nu-şi cunoaşte propriul regulament”

• Vasile Grossu va face memoriu la FRF, dacă organismul condus de Pintilie va da câştig de cauză celor de la Flacăra Horezu

Anunţat a fi un meci fără repercusiuni la Comisia de Disciplină a AJF Vâlcea, duelul din prima etapă, dintre Lotru Brezoi şi Flacăra Horezu (încheiat pe teren cu scorul de 3-2, în favoarea echipei antrenate de Vasile Grossu) a fost judecat săptămâna trecută, fiind omologat, în prima instanţă, cu 3-0 pentru hurezeni. Motivul care a stat la baza acestei decizii l-a reprezentat jucătorul echipei Lotru, Aurelian Ghivercea, despre care oficialii AJF au afirmat că nu avea drept de joc.

Tehnicianul din Brezoi contrazice integral această decizie, despre care spune: „La Comisia de Disciplină s-a făcut o greşeală imensă, care scoate în evidenţă faptul că cei care conduc AJF-ul nu cunosc întocmai regulamentul fotbalistic. Este vorba de jucătorul Ghivercea, despre care reprezentanţii forului fotbalistic au afirmat că nu ar avea drept de joc. Este o mare prostie! Acest fotbalist a jucat de la FCO Brezoi, o echipă desfiinţată acum un an de zile, el fiind adus la Lotru liber de contract, şi nu sub formă de împrumut pe un an de zile. De aici şi întreaga confuzie care s-a creat! Cei de la AJF, care au efectuat transferul, au considerat că FCO Brezoi nu s-a desfiinţat, ci s-a retras din campionat. O să solicit sancţionarea celui care a făcut această eroare. Dacă voi pierde meciul la masa verde, AJF-ul să se aştepte la un memoriu pe care îl voi înainta celor de la FRF. Dacă au greşit, măcar să-şi recunoască vina. Cert este că cei din conducere nu cunosc deloc regulamentul sportiv, iar aici e o mare problemă”, s-a exprimat Vasile Grossu vizavi de decizia AJF Vâlcea. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button