Alte sporturi

Primăria Băbeni, campioana Olteniei

• săptămâna trecută, s-a încheiat ediţia 2008-2009 a Trofeului Olteniei

Vineri, 10 iulie, Baza de Agrement Ostroveni a găzduit ultima etapă din cadrul Trofeului Olteniei la fotbal pe teren redus. De menţionat este că după un parcurs remarcabil, Primăria Băbeni a reuşit să câştige Trofeul Olteniei. În urma meciurilor disputate pe timpul competiţiei, ordinea echipelor în clasamentul general a fost următoarea: 1. Primăria Băbeni, 2. Direcţia Sanitar Veterinară Vâlcea, 3. Hidroelectrica Rm. Vâlcea, 4. Primăria Alunu, 5. Primăria Creţeni şi 6. Primăria Balş. La finalul întrecerii fotbalistice, toate echipele participante au fost premiate cu echipamente sportive, cupe şi diplome. În ceea ce priveşte premiul pentru fair-play, acesta a revenit Primăriei Balş.

Potrivit declaraţiilor inspectorului DSJ Vâlcea, Gheorghe Nadolu, viitorul sezon va începe în toamnă, runda inaugurală urmând a se desfăşura pe data de 11 septembrie. „Celorlalte echipe deja înscrise în competiţia noastră li se vor adăuga încă trei: Hidroelectrica Slatina, Hidroelectrica Curtea de Argeş şi Primăria Olanu”, ne-a declarat Gheorghe Nadolu. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button