Politica

Prinţul Radu s-a plimbat în Râmnic ca Duda prin lobodă

Sâmbătă după-masă, când majoritatea râmnicenilor se aflau fie la plajă, fie în case, departe de soarele puternic, în parcul Mircea cel Bătrân din centrul oraşului şi-a făcut apariţia un personaj exotic. Prinţul Radu Duda, candidat la preşedinţia României, însoţit de patru-cinci apropiaţi, s-a gândit că n-ar fi rău să-şi înceapă în acest fel campania electorală în Râmnicu Vâlcea. Idee cât se poate de neinspirată, după cum s-a putut observa în cele trei ore petrecute de Alteţa Sa în municipiu. Cu excepţia jurnaliştilor, râmnicenii nu s-au bulucit deloc să-l cunoască pe Radu Duda ba, mai mult, nici măcar nu s-au sinchisit să se ridice de la mese atunci când acesta a trecut pe lângă terasele din centru.

Cu chef de plimbare, deşi nu era mai nimeni pe stradă, prinţul a hotărât să facă un adevărat tur al centrului Râmnicului. Ghinionul nu l-a părăsit însă pe Duda. Nici nu a intrat bine în mall, că acesta a fost invitat politicos afară, întrucât în clădire nu sunt permise fotografiatul şi filmatul. Nedorind să renunţe la camerele de luat vederi, Duda a părăsit mall-ul şi s-a îndreptat către parcul Zăvoi, prin care s-a plimbat câteva minute, în speranţa că-l va recunoaşte cineva. Vizibil dezamăgit şi cu cohorta de jurnalişti după el, prinţul s-a îndreptat către Episcopie, acolo unde era aşteptat de Prea Sfinţia Sa, Gherasim Cristea. După ce a pupat icoanele din Episcopie şi s-a aşezat într-un din strane în timp ce vorbea cu Gherasim, de parcă ar fi fost un ditamai regele, Duda a fost primit de către acesta în Palatul Episcopal, unde a purtat o conversaţie cu locatarul acestuia. Cât despre conferinţa sa de presă, prinţul nu a făcut altceva decât să dea răspunsuri lungi şi plictisitoare la întrebările jurnaliştilor, de prea puţine ori reuşind să şi trezească interesul acestora. Concluzia desprinsă a fost una singură: dacă va continua să-şi organizeze în acest fel campania electorală, şansele sale de a ajunge vreodată preşedinte se vor apropia de zero, nu că în acest moment ar fi cu mult mai mari.
„Motivul real pentru care multă lume vede într-un mod nepotrivit această candidatură, este extraordinar de marea degradare a valorilor statalităţii şi a instituţiilor publice în ultimii 20 de ani. Pe măsură ce România s-a debarasat de dictatură, a consolidat mult democraţia şi libertăţile, dar a erodat foarte mult, printr-o excesivă politizare, statul şi valorile sale. De aceea pare curios că instituţia istorică ce a fondat statul român modern, încearcă astăzi să pună umărul la re-respectabilizarea lui, la recrearea lui, la repunerea lui pe fundamente solide”, şi-a motivat prinţul candidatura la preşedinţia României. Acesta a continuat, afirmând că scopul său suprem este să redea demnitatea unei funcţii „făcute praf”. Duda a negat orice zvon potrivit căruia ar intenţiona să înfiinţeze un partid monarhist. „Niciodată nu am luat în calcul o astfel de variantă. Noi considerăm că ideologia unui partid nu are nicio legătură cu Casa Regală. Asta nu înseamnă că doctrinele partidelor din România nu sunt acceptabile pentru noi”, a declarat Radu Duda. Acesta a ţinut să mai precizeze că în campania electorală se va axa în special pe presa locală, întrucât impactul acesteia a fost neglijat constant de politicieni.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button