Liga I

Daniel Demetrescu, în vizită la DNA Piteşti

• „Zăpadă” a fost audiat joi, 7 mai, în scandalul de corupţie din arbitrajul românesc

Numele arbitrului Daniel Demetrescu – actualul secretar general al AJF – a fost amintit încă de la început în scandalul de corupţie din fotbalul românesc, în care mai sunt implicaţi fostul şef al CCA, Gheorghe Constantin, precum şi patronul echipei FC Argeş, Cornel Penescu. „Zăpadă” apare în stenogramele date publicităţii de către DNA, în dialogurile şi mesajele telefonice dintre părţile implicate. Aşa cum se cunoaşte, vâlceanul Demetrescu s-a aflat în brigada de arbitri la meciul dintre FC Argeş şi Universitatea Craiova (1-1), desfăşurat în turul campionatului, la centru fiind prezent bucureşteanul Aurelian Bogaciu, iar la cealaltă tuşă timişoreanul Sorin Caia.

Aşa cum se cunoaşte, centralul Bogaciu a şi fost reţinut pentru 29 de zile pentru luare de mită, fiind învinuit că ar fi primit suma de 5.000 de dolari de la Liviu Făcăleaţă, un apropiat al patronului lui FC Argeş, Cornel Penescu, pentru a favoriza echipa piteşteană. În urma meciului respectiv, patronul echipei Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a fost amendat cu suma de 3 miliarde lei vechi, pentru că a îndrăznit să acuze prestaţia pro-FC Argeş a arbitrului de centru Aurelian Bogaciu.
Joi, 7 mai, Demetrescu s-a prezentat la sediul Serviciul Teritorial Piteşti al Direcţiei Naţionale de Anticorupţie, acolo unde a fost audiat, în calitate de martor. „Am fost citat de DNA în calitate de martor. Nu vă pot spune ce am discutat cu procurorii. Au fost discuţii legate de meciul dintre FC Argeş şi Universitatea Craiova. Am fost arbitru asistent la acea partidă, dar nu mi s-a oferit nimic si nu am luat nimic, atât pot să spun şi să comentez în acest moment”, a spus „Zăpadă” după ce a ieşit de la audieri, care a adăugat apoi că procurorii nu i-au precizat dacă trebuie să se mai prezinte şi altă dată la sediul DNA Piteşti, dar dacă va fi cazul se va conforma.
În altă ordine de idei, trebuie precizat că procurorii DNA au cerut deja Tribunalului Argeş prelungirea pentru încă 29 de zile a mandatelor de arestare preventivă ale lui Cornel Penescu şi Gheorghe Constantin, care expiră oficial în această perioadă.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button