Minutul… 61!
Politica paşilor mărunţi
Ratarea calificării în finala Ligii Campionilor a întristat Vâlcea şi nu numai, toţi iubitorii handbalului din ţară fiind de acord că Oltchim-ul merita cu prisosinţă să se califice în ultimul act al celei mai prestigioase competiţii inter-cluburi din Europa. Prestaţia bună pe care jucătoarele lui Radu Voina au avut-o în Danemarca a arătat, dacă mai era nevoie, că rezultatul negativ de la Rm. Vâlcea a fost doar un accident. „Alchimistele” au clacat chiar atunci când nimeni nu se aştepta, deşi, în ultimii trei ani au avut un parcurs de metronom pe teren propriu, „marcat” de o singură înfrângere, cea cu Podravka Koprivnica, din luna februarie.
Chiar dacă a fost criticat pentru că nu a ştiut să găsească „pârghiile” potrivite pentru a-şi mobiliza la maxim elevele în meciul cu Viborg din Sala Traian, Radu Voina încă nu şi-a pierdut cumpătul. Este gata să o ia de la capăt, iar în sezonul viitor să arate că această echipă poate mai mult decât atât. Atitudinea tehnicianului este cât se poate de normală şi ţine de modul său profesionist de a gândi. Înainte de a se juca „dubla” cu campioana Danemarcei, Voina a presimţit, de altfel, că o posibilă ratare a calificării în finală va fi urmată de „cuvinte grele” la adresa echipei pe care o antrenează: „Dacă ne vom opri în semifinale, o să vedeţi ce o să ne cadă «ciocanele» în cap! Iar dacă vom ajunge în finală, şi o vom pierde, de exemplu, tot se va găsi cineva să zică: «De ce n-aţi câştigat-o?»”, spunea Voina cu câteva zile înaintea partidelor cu Viborg. Până la urmă, chiar aşa s-a întâmplat. S-a uitat parcă mult prea repede că Oltchim este singura echipă românească de club care a bifat, după mulţi ani, o prezenţă în semifinalele unei întreceri atât de puternice.
Tot Voina mai scoate acum la lumină un alt adevăr. Şi anume că, pe undeva, este normal ca Oltchim să nu ajungă în frunte, aşa dintr-o dată, în doar două sezoane. Este un ciclu progresiv, cât se poate de normal, pe care orice echipă mare l-a parcurs, în orice ramură sportivă, fie că a fost vorba de fotbal, baschet sau handbal. Iar exemplul cel mai bun în această privinţă vine tot din sportul cu mingea mică, dar din cel rezervat băieţilor: THW Kiel, care a aşteptat aproape un deceniu până să-şi treacă în cont primul trofeu suprem pe plan european. Asta deşi, nici până în 2007, anul când gruparea germană şi-a adjudecat în sfârşit Liga Campionilor, lucrurile nu s-au prezentat nicidecum rău din punct de vedere financiar.
Încet, încet, urmând aşa-zisa politică a paşilor mărunţi, şi Oltchim va ajunge cândva acolo unde finanţatorul Constantin Roibu a plănuit încă de la început: în postura de câştigătoare a Ligii Campionilor.
Nicolae CIUCESCU
