Bârfe

Zvonuri (ne)bune de luat în seamă

• Rezultatul de egalitate între CSM Rm. Vâlcea şi Internaţional Curtea de Argeş s-a numărat printre cel mai bifate săptămâna trecută la casele de pariuri. Fiecare echipă a câştigat câte un punct şi continuă să spere la promovare. De altfel, în rândul multor iubitori ai fotbalului încă mai persistă ideea că cele două grupări vor face împreună saltul pe prima scenă a ţării. La cât se spectaculos a fost meciul direct din Zăvoi, chiar n-ar trebui să se mai teamă nimeni că nu va fi aşa.

• Nici una dintre echipele care se află în acest moment în fruntea celor patru serii din Liga a V-a nu dispune de o bază sportivă conformă normelor existente în eşalonul superior. Astfel, şi acestea vor trebui din nou să apeleze la bunăvoinţa lui Pintilie pentru a putea evolua pe prima scenă a fotbalului vâlcean. Asta dacă nu cumva, vor alege să-şi vândă locul unor grupări apărute peste noapte, finanţate de „investitori strategici”, aşa cum s-a mai întâmplat în ultimii ani.

• După ce s-au acoperit de „glorie” la CET Govora, două dintre „stranierele” echipei vâlcene (aţi ghicit! – bineînţeles că nu putea fi vorba decât de Latinovic şi Rus) au plecat în grabă la Craiova, să dea probe de joc pentru gruparea din Bănie. N-au avut însă prea multe şanse de izbândă, fiind refuzate elegant de către antrenorul Liviu Manea, precum şi de oficialii clubului craiovean.

• Avertizaţi din timp de faptul că Luminiţa Dinu se va retrage la finele acestui sezon, conducătorii clubului Oltchim au purtat deja primele discuţii cu posibila înlocuitoare a acesteia, Paula Rădulescu-Ungureanu. Declarată la începutul lunii aprilie cel mai bun portar din Liga Regională, actuala componentă a echipei croate Podravka Koprivnica ar urma să-şi dea acordul de a veni la Vâlcea în perioada următoare. Altfel, din sezonul viitor, Oltchim nu va mai conta pe serviciile Talidei Tolnai, aflată la final de contract, care va trebui să-şi caute echipă.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button