Alte sporturi

„Performanta este cuvântul de ordine la Clubul Chimia !”

Ion Iorgu face o analiză a activităţii sportive în 2005:

„Performanţa este cuvântul de ordine la Clubul Chimia!”

   Club departamental al Agenţiei Naţionale de Sport, Clubul Chimia şi-a conturat de-a lungul timpului un nume apreciat şi respectat în sportul românesc şi nu numai. Instituţia condusă de Dumitru Drăguţă şi Ion Iorgu au adus, în special în ultimii ani, multe titluri naţionale, medalii şi diplome de la competiţiile la care au concurat. Au fost, însă, şi întreceri internaţionale în care sportivii „chimişti” au reprezentat România cu succes în 2005. Directorul adjunct Ion Iorgu face o analiză a acestor rezultate obţinute de sportivii de la Chimia în 2005, neuitând să puncteze şi obiectivele de performanţă ale acestei instituţii în 2006. 

– Domnule Ion Iorgu, cum poate fi caracterizată activitatea sportivilor de la Chimia în 2005?

  Întâi de toate trebuie să vă spun că actualmente Clubul Sportiv Chimia are un număr 11 secţii de performanţă, un număr de 17 antrenori, dintre care 7 au o jumătate de normă, 218 sportivi legitimaţi şi 150 nelegitimaţi. În 2005, sportivii noştri au adus un număr de 66 de medalii, 14 de aur, 20 de argint şi 32 de bronz. La aceste reuşite, toate pe plan intern, se mai adaugă alte succese ale sportivilor noştri la competiţiile internaţionale. E vorba de patru medalii (două de argint şi două de bronz), câştigate de Marian Totelecan, la individual şi echipe, la Campionatul Mondial de Karate de la Rotterdam (Olanda) şi la Campionatul European de la Viena (Austria). De altfel, Marian Totelecan a fost desemnat, în urma punctajului obţinut, cel mai bun sportiv al anului trecut în Vâlcea. De altfel, trebuie să spun că în cadrul clubului Chimia există o concurenţă între secţii, aceasta fiind de altfel materializată în succesul obţinut la nivelul judeţului prin faptul că numai puţin de şase sportivi de la Chimia s-aui clasat în primii zece sportivi laureaţi la finele anului trecut în Vâlcea. Şi-i amintesc aici pe Marian Totelecan şi Dinu Paul (ambii sportivi de la secţia de karate, antrenaţi de Constantin Daneş), Anda Matei şi Alexandru Şandru ( ambii legitimaţi la secţia de haltere coordonată de Gheorghe Dinu), Iulia Novăcioiu (de la secţia de box, antrenori Nicu Dobriţoiu şi Eugen Petruş) şi Valentina Târcă, o tânără sportivă de perspectivă, de la secţia de judo a clubului nostru, antrenată de Ion Luciu.

 – Care a fost situaţia financiară a clubului în 2005?

  Vreau să vă spun că activitatea economico-financiară a Clubului Sportiv Chimia s-a desfăşurat, în 2005, în baza bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat de Agenţia Naţională de Sport. Adaug aici şi faptul că derularea operaţiunilor financiare au fost făcute în ordinea importanţei, oportunităţii şi eficienţei economice, iar noi, conducerea clubului, am urmărit mereu să asigurăm desfăşurarea activităţilor la nivelul instituţiei dar şi încadrarea în sumele disponibile.

 – Cu siguranţă, gândiţi şi în perspectivă…

  Aşa este. De altfel, c orice club de performanţă, ne propunem totdeauna să ajungem mai sus. De fapt, vrem ca la Chimia să se observe în scurt timp o creştere a performanţelor sportive pe plan naţional şi, de ce nu, asigurarea reprezentării României pe plan internaţional cu cât mai mulţi sportivi de valoare. De aceea, urmărim valorificarea aptitudinilor individuale într-un sistem organizat de selecţie, pregătire şi competiţie, pentru creşterea rezultatelor sportive, realizarea de recorduri şi câştigarea cât mai multor medalii, în competiţii interne şi internaţionale, în perioada 2005-2008, de către sportivii noştri. Vom urmări şi indicatorii fizici printr-o analiză mai atentă şi mai responsabilă a sportivilor legitimaţi cu viză anuală. Vrem să ştim în permanenţă la ce competiţii din calendarul intern sau internaţional au participat aceştia, dar şi ce rezultate au obţin, asta şi pentru a stabili în orice moment nivelul valoric al sportivilor respectivi.

 – Cât priveşte activitatea competiţională?..

  Activitatea competiţională pe plan intern şi internaţional trebuie să se desfăşoare conform calendarului sportiv al federaţiilor de specialitate şi a normelor elaborate de Agenţia Naţională de Sport. De asemenea, vrem să asigurăm participarea antrenorilor noştri la toate acţiunile organizate de federaţii şi ANS. Vom urmării, de asemenea, indicatorii de eficienţă a sportivilor printr-o pregătire centralizată, prin cantonamente, acest lucru fiind necesar în vederea unei cât mai bune participări la competiţiile din calendarul sportiv naţional.

 – Care ar fi obiectivele de performanţă ale Clubului Chimia în 2006?

Pentru că suntem un club care se respectă, am stabilit pentru 2006 câteva obiective de performanţă în ceea ce priveşte echipele noastre. Astfel, ne propunem pentru acest an, să reuşim menţinerea echipei de tenis de masă (antrenată de profesoara Mihaela Truşcă, în Divizia A, feminin, vrem de asemenea ca măcar una din cele două echipe de handbal, junioare, (antrenate de Nicoleta Lazăr), să ajungă la turneul final. Vom urmării, de asemenea, calificarea echipei de şah (coordonată de Tiberiu Aniniş) în grupa B a Ligii Campionilor la şah prin corespondenţă.

Ionel GEREA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button