Liga IV

Topul celor mai buni fotbalişti din Liga a IV-a

DUEL / Văcaru şi Apostu, lideri în ierarhia nominalizărilor

Organizat în premieră de ziarul ARENA VÂLCEANĂ din acest sezon, topul celor mai buni jucători ai Ligii a IV-a ţine cont de nominalizările făcute de redactori, antrenori sau oficiali de-a lungul întregului sezon competiţional. La finele turului, prima poziţie în această ierarhie este împărţită de Cosmin Văcaru (Dinamo 2007 Rm. Vâlcea) şi Iulian Apostu (Sportul Rm. Vâlcea), care au strâns fiecare câte 4 nominalizări. În urma acestora se situează un grup de 10 jucători cu câte 3 nominalizări şi alţi 28 de fotbalişti cu câte 2 nominalizări. În fine, au mai acumulat câte o nominalizare încă 59 de jucători.

99 de jucători nominalizaţi

Au fost nominalizaţi în total un număr de 99 de jucători din cadrul a 17 echipe. Aşa cum era de aşteptat, Victoria Frânceşti, nimeni alta decât codaşa clasamentului, echipă care nu a obţinut nici o victorie în turul campionatului, nu a beneficiat de nici o nominalizare la acest capitol. La polul opus,  echipele cu cei mai mulţi jucători nominalizaţi sunt Ghecon Lăpuşata şi CSM II Rm. Vâlcea (fiecare câte 9). Altfel, trupa antrenată de Emil Popescu, lidera Ligii a IV-a la finele turului, este formaţia care a strâns cele mai multe nominalizări (15), deci practic doar în două partide nici unul dintre jucători de la Ghecon nu s-a remarcat. Este vorba de meciurile .

Chiriţoiu – cel mai evidenţiat portar

Un alt lucru demn de evidenţiat este şi acela că între fotbaliştii nominalizaţi se numără şi cinci portari. M. Chiriţoiu (Flacăra Horezu) este liderul acestora, cu două nominalizări la activ, ceilalţi patru portari aleşi fiind L. Mutu (Ghecon Lăpuşata), I. Mărăcine (AS Şirineasa), A. Udeanu (Inter) şi V. Herăscu (Olteţul Zătreni).

Fotbalişti experimentaţi în „Echipa turului”

Chiar dacă unii dintre fotbaliştii care au evoluat în prima parte a campionatului şi-au schimbat echipele sau chiar au părăsit Vâlcea (cum e cazul lui Albinaru, care evoluează acum la Mureşul Deva, în Liga a II-a), pe baza nominalizărilor, am putut alcătui şi „Echipa turului”, care ar fi compusă din următorii jucători: M. Chiriţoiu (2) – Ad. Glăvan (3), Maniu (3), Gh. Marga (2), Cip. Tudorică (2) – I. Roşoagă (3), B. Nica (3), I. Apostu (4), Andrei Fistogeanu (3) – C. Văcaru (4), M. Buga (3). Rezerve: I. Mărăcine (1) – Fl. Căpătan (3), G. Dincă (3), T. Harapu (3), Ad. Albinaru (2), L. Pufu (2), I. Ioniţă (Ghecon). Antrenori: Emil Popescu şi Cristi Bora. În paranteză este trecut numărul nominalizărilor.

TOPUL NOMINALIZĂRILOR

* 4 nominalizări
C. Văcaru (Dinamo 2007), I. Apostu (Sportul)
* 3 nominalizări
G. Popolan (Vartex), T. Harapu (Damila), M. Buga (Dinamo 2007), I. Roşoagă (Ghecon), B. Nica (Minerul B.), Maniu (CSM II), Andrei Fistogeanu (AS Şirineasa), Ad. Glăvan (Flacăra H.), Fl. Căpătan (Posada), G. Dincă (Conexin)
* 2 nominalizări
G. Voica (Vartex), A. Stănică (AS Mihăeşti), R. Tănăsie (AS Mihăeşti), Ad. Lăcraru (AS Mihăeşti), M. Costache (Lotru), V. Merişanu (Damila), L. Munteanu (Damila), C. Cruceru (Dinamo 2007), Ad. Olaru (Dinamo 2007), Cip. Tudorică (Ghecon), B. Mocioacă (Ghecon), I. Ioniţă (Ghecon), S. Voicu (Ghecon), Ad. Gherghe (Minerul B.), S. Roşia (Minerul B.), I. Băltăţeanu (CSM II), R. Chebar (CSM II), R. Pârvu (CSM II), B. Bălan (CSM Drăgăşani), D. Traşcă (CSM Drăgăşani), D. Bădălan (AS Şirineasa), Gh. Marga (AS Şirineasa), M. Chiriţoiu (Flacăra H.), Ad. Albinaru (Sportul), I. Floricu (Sportul), Nedescu (Sportul), L. Pufu (Posada), Ad. Mitrea (Cozia)
* 1 nominalizare
59 de fotbalişti

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button