Identitate pierduta
Zilele trecute m-am întâlnit cu Laurenţiu Fier. Acesta, şi pe bună dreptate, am înţeles mai târziu, mi-a zis că trebuie să revin cu unele precizări. Şi cred că e cazul să facem asta. Aşadar, într-unul din numerele anterioare ale publicaţiei noastre am semnat un material în care am amintit şi despre acel meci “cu Cântec” de la Berbeşti, Minerul – FC Vâlcea. Într-adevăr, cele amintite în acel material n-au stat tocmai aşa. Adică, acea lovitură de la 11 metri acordată de central în ultimele minute nu s-a mai executat. Apoi, la fel de adevărat e faptul că nu Laurenţiu s-a dus să-l lovească pe acel arbitru asistent, el fiind căpitan de echipă s-a dus să încerce să calmeze spiritele. Apoi, a urmat drumul până la Comisia de Disciplină şi toate celelalte lucruri care nu-i fac deloc plăcere, poate, onorabilului dom’prezident. Laurenţiu mi-a mai spus şi că după acel meci centralul s-a retras din activitate pentru că deşi a arătat trei minute pentru a fi reluat meciul, a fluierat finalul după doar un minut şi asta poate de frică. Observatorul ar fi scris în foaie faptul că centralul n-ar fi aşteptat acele trei minute şi aşa s-a terminat cariera de arbitru a băiatului. La analiza pe text pe care a făcut-o venerabilul dom’prezident n-a amintit deloc de acel meci. Probabil că nici nu vrea să se mai amintească de el. Nu-i aşa, nu cade bine! Am făcut această precizare pentru că eu n-am nimic cu Laurenţiu Fier şi nu vreau să-i fac rău în nici un fel. Însă trebuie să spun că tare mi-e teamă de faptul că se va duce de râpă în scurt timp munca lui Costică. Şi acum cred că e cazul să vorbim de lucruri mult mai serioase. Ca de exemplu faptul că vremea ne tot joacă feste iar federaţiunea noastră se îngrijorează şi decide ca echipele să mai ia o pauză. Dacă la Divizia C, deşi e a doua oară când se hotărăşte amânarea reluării campionatului, la “B” situaţia e total ilară. Adică s-a jucat o etapă şi acum se ia o pauză, se mai joacă o etapă şi se mai ia altă pauză. Şi atunci, unde ajungem?!
O altă problemă pe care aş vrea s-o aducem în discuţie aici e faptul că, după părerea mea, parcă nu suntem hotărâţi să facem pasul spre Divizia A. Parcă se lasă totul la voia întâmplării şi dacă o fi să ajungem la baraj, bine, dacă nu, nu! Poate e o părere pripită, şi bine ar fi să fie aşa. Pe de altă parte, n-aş vrea să se întâmple aşa cum s-a întâmplat cu FC Sibiu. Vă aduceţi aminte, un campionat întreg au trâmbiţat că vor promovarea şi au clacat cu câteva etape până la final. Dar, ştiţi cum e, niciodată să nu spui niciodată. Ar fi frumos să sărim şi noi în barca asta a primei divizii. Poate ar fi cazul acum, pentru că prea mult am trăit din amintiri. Poate ar fi cazul acum pentru că Vâlcea are o istorie în fotbal („alterată”, e adevărat, din când în când, prin contraperformanţe de cel cocoţat acum în scaunul sau, mă rog, fotoliul de – mai spui sau nu mai spui ?) şi ar fi cazul să reînodăm acest vis. Cândva a existat Chimia. Scria istorie în fotbal. A venit cineva şi a pus echipa asta pe butuci. Acum Vâlcea fotbalistică încearcă să-şi regăsească identitatea. Nu e târziu şi, poate, nici devreme. Pentru unii, însă, cu siguranţă e prea devreme să facă ceea ce fac. Însă, pe lângă faptul că se bagă în seamă fără noimă, sunt şi mici, dar, mai ales, neînsemnaţi. Adesea ai impresia că nici nu contrează în această ecuaţie. Asta e!
Ionel GEREA
