Diverse

Oltchim, invincibilă pe teren propriu

Meciul Oltchim – Lada a arătat o echipă vâlceană extrem de puternică, în stare să depăşească fără probleme orice adversare. La cât de bine au evoluat elevele antrenorilor Ivica Rimanic şi Aurelian Roşca duminică seara, probabil că nici o grupare din Europa nu ar fi putut să facă faţă, semn că în actualul sezon al Ligii Campionilor Oltchim poate juca un rol important şi poate depăşi performanţele de anul trecut.

Ivica Rimanic: „Cel mai bun meci de când sunt antrenor la Oltchim!”

Satisfăcut pe deplin de prestaţia elevelor sale, antrenorul Ivica Rimanic a ţinut să le felicite la finalul partidei pentru eforturile depuse pe teren de-a lungul celor 60 de minute de joc.

„A fost unul dintre cele mai bune meciuri pe care Oltchim le-a făcut de când sunt antrenor la Vâlcea. Toate jucătoarele jucat extraordinar, toate au vrut să facă ceva bun pentru echipă, fiecare a pus umărul la acest succes concludent, răspunderea a fost pozitivă din partea tuturor celor care au intrat pe teren. A fost o primă repriză mai puţin bună, în care datorită ratărilor numeroase le-am dat şanse rusoaicelor să rămână în joc, însă în a doua parte a meciului altfel au stat lucrurile. În ultimele 10 minute am jucat cu adevărat un handbal de calitate, spectaculos, de nivelul Ligii Campionilor”, a spus Rimanic la final, care le-a felicitat apoi pe jucătoare pentru că au ştiut să se conserve pentru acest meci important pe plan european: „Sunt mulţumit de randamentul lor. De altfel, le-am şi spus că cea mai bună metodă de recuperare sunt antrenamentele!”. Altfel, tehnicianul echipei vâlcene nu consideră încă rezolvată ecuaţia calificării. „E adevărat că ne-am uşurat misiunea prin această victorie, însă am făcut calcule şi cu 6 puncte câte avem acum putem fi pe primul loc, la fel cum putem fi şi pe locul 3, deci în afara Ligii Campionilor. Trebuie să fim foarte atenţi în continuare”, a subliniat antrenorul cu dublă cetăţenie, croată şi norvegiană.

Ioan Gavrilescu: „Mai avem nevoie de un punct pentru a ne califica”

Victoria categorică repurtată de handbalistele de la Oltchim asupra campioanei Rusiei l-a mulţumit pe deplin pe preşedintele clubului vâlcean, Ioan Gavrilescu, care îşi va aniversa în această săptămână ziua onomastică. „Era un meci extrem de complicat, pe care, dacă îl câştigam, ne asiguram calificarea în proporţie de 90 la sută. Nu suntem însă calificaţi, ne mai trebuie un punct pentru a ajunge în grupele principale, pe care trebuie să-l obţinem în ultimele două meciuri. Cu Lada am făcut o primă repriză modestă, însă lucrurile s-au îndreptat după pauză. Echipa a dovedit că are valoare în faţa unei campioane care provine dintr-o ţară, Rusia, unde se ştie prea bine cât de ridicată este valoarea handbalului. Personal, am rămas încântat de finalul meciului, atunci când jucătoarele de la Oltchim au făcut pur şi simplu spectacol, însă apreciez şi evoluţia apărării, care în primele 22 minute nu primise decât 5 goluri”, a spus preşedintele clubului vâlcean, care a apreciat apoi evoluţia admirabilă a Steluţei Luca: „Am o admiraţie deosebită pentru această jucătoare, care face eforturi deosebite pentru a evolua în continuare la un nivel ridicat. Este handbalista cu cele mai vechi stagii de serviciu la Vâlcea şi merită felicitări pentru prestaţia din acest meci”.

Aleksey Gumyanov: „Nu mă aşteptam la o înfrângere atât de drastică”

De partea cealaltă, Aleksey Gumyanov a recunoscut superioritatea echipei vâlcene şi a pus eşecul drastic suferit de formaţia pe care o pregăteşte în Sala Traian pe seama numeroaselor absenţe din echipă. „Nu mă aşteptam la o înfrângere atât de drastică. Lada din acest sezon este mult schimbată faţă de cea de anul trecut. Am avut foarte multe jucătoare indisponibile, aşa că pe undeva rezultatul poate fi explicabil. Acest eşec ne-a spulberat şansele de a merge mai departe în Liga Campionilor. De acum, obiectivul nostru a rămas locul 3, care ne duce în Cupa Cupelor”, a spus Gumyanov.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button