Bârfe

Zvonuri (ne)bune de luat în seamă

• Un conducător al unei echipe din Liga a V-a s-a gândit că cel mai bun mod de a recompensa parcursul bun al fotbaliştilor în turul campionatului este acela de a le oferi acestora posibilitatea de a-şi petrece gratis noaptea de Revelion în restaurantul-discotecă pe care îl deţine în comună.

• Unui antrenor cu renume din fotbalul judeţean a început să-i meargă din ce în ce mai bine de la un timp. Omul şi-a achiziţionat o maşină bună (ce-i drept, nu tocmai ultimul răcnet, dar totuşi de lux!), iar în plus a început să se învârtă în cercurile unor personaje dubioase, unde, de regulă, înainte, nu prea avea loc. Gurile rele afirmă că ar putea fi vorba în acest caz de recunoştinţa unui patron faţă de faptul că i-a înlesnit (prin mijloace proprii!) un succes într-un meci de care toată lumea îşi aduce aminte cu tristeţe.

• Alegerile parlamentare care tocmai s-au desfăşurat au reprezentat ultima speranţă a unui om de sport de a mai ajunge la cârma unei instituţii de renume din Vâlcea. Cum partidul pentru care acesta are o simpatie enormă nu a ieşit deloc bine la electorale omul despre care vorbim trebuie să-şi cam pună de acum pofta în cui! Peste patru ani, oricum va fi prea târziu pentru a mai ajunge în funcţia mult visată.

• Cu o singură excepţie, foştilor jucători veniţi de peste hotarele ţării la BC Rm. Vâlcea, nu le mai merge deloc bine. În afara lui Belanovic (legitimat în prezent la CS Otopeni), un jucător despre care şi acum antrenorul Cristian Achim spune că a fost de departe cel mai bun pe care l-a pregătit la BC Rm. Vâlcea, toţi ceilalţi „stranieri” nu mai evoluează în România. Ilic şi Mladenovic îmbracă acum tricoul unor echipe din a doua ligă sârbă, unde nici câştigurile financiare nu mai sunt la nivelul celor din Divizia A.

• Antrenorul Cristian Achim pregăteşte la CSŞ Rm. Vâlcea o nouă generaţie de baschetbalişti valoroşi. Din păcate, există puţine şanse ca aceştia să mai aibă posibilitatea să evolueze în Divizia A pentru o echipă din Vâlcea, aşa cum s-a întâmplat cu Dragoş Andrei, Vasile Ştefan, Gabriel Hallai şi ceilalţi. După ce Nicu Enache, manager general al firmei Protectchim SA, a renunţat să mai sprijine baschetul masculin nu există semnale că mai doreşte cineva să bage bani în acest fenomen, cu atât mai mult cu cât nivelul valoric al campionatului intern a crescut foarte mult, iar bugetul ar trebui să fie unul din ce în ce mai mare, de la an la an.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button