Liga V

Bază sportivă de 5 stele la Buneşti

• rugbi, hochei şi tenis de câmp sunt doar câteva din sporturile introduse pe care primarul Viorel Radi vrea să le introducă „în circuit”

 Decorat cu 4 stele de către Asociaţia Comunelor din România (A.Co.R) pentru merite deosebite în dezvoltarea mediului rural, primarul din Buneşti, Viorel Radi, are în plan unul dintre cele mai îndrăzneţe proiecte în materie de sport. Edilul vizează ca, de anul viitor, comuna pe care o administrează să fie un reper pozitiv în ţară la nivel de baze sportive. Rugbi, hochei şi tenis de câmp sunt doar câteva din disciplinele pe care Viorel Radi vrea să le introducă în baza ce va fi amplasată în spatele primăriei.

„Vreau să toţi copiii să vină la stadion” 

Edilul din Buneşti ne-a precizat că, în luna decembrie, va avea loc licitaţia şi speră ca, nu mai târziu de vara viitoare, „bijuteria” să fie dată în folosinţă.

„Voi construi în spatele primăriei o bază sportivă multifuncţională. Vroiam să mă ocup de acest proiect ceva mai devreme, dar am avut de finalizat alte lucrări deja începute. Noua bază, ce va  fi prevăzută cu iluminare nocturnă, va fi finalizată prin fonduri provenite din bugetul local şi de la Consiliul Judeţean. Va fi totul organizat, ca într-un club profesionist: cu administrator care să se ocupe de bază şi antrenori specializaţi în diverse discipline. Pentru a satisface cât mai multe cerinţe, voi introduce următoarele discipline: handbal, fotbal, baschet, volei, tenis de câmp şi atletism. De asemenea, voi amenaja stadionul şi pentru a se practica câteva sporturi mai puţin întâlnite la noi, precum hocheiul şi rugbiul. Încerc ca prin această diversificare a disciplinelor sportive, să atrag cât mai mulţi copii şi să îi încurajez oamenii la un stil de viaţă sănătos. Întreaga lucrare se va ridica la suma de 8 miliarde şi va fi gata vara viitoare”, ne-a spus primarul din Buneşti.

Aurel Vlădoiu a achitat datoriile echipei de fotbal

Viorel Radi are intenţii serioase şi cu echipa de fotbal din localitate, Viitorul Buneşti, pe care speră să o vadă peste câteva sezoane chiar şi în Liga a III-a. „Nu m-am axat prea mult pe echipa de fotbal, pentru că Viitorul nu dispune în acest moment de o baza sportivă adecvată pe care să activeze în eşaloanele superioare. Odată cu acest nou stadion, voi finanţa mai mult echipa de fotbal şi voi aduce jucători profesionişti pentru a promova în Liga a IV-a. Aspiraţiile mele sunt însă şi mai mari, personal dorind ca localitatea Buneşti să aibă cândva o echipă care să activeze în Liga a III-a. Cred că în câţiva ani acest lucru se va întâmpla. Îl avem aproape pe deputatul PSD Aurel Vlădoiu, care a susţinut şi va susţine în continuare financiar echipa din comuna noastră. Chiar recent, Vlădoiu a arătat că îl preocupă soarta fotbalului şi a achitat o datorie de şapte milioane lei vechi, pe care Viitorul o avea către Asociaţia Judeţeană de Fotbal Vâlcea”, ne-a mai declarat Viorel Radi. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button