Liga II

Al treilea succes consecutiv pentru elevii lui Gaiţă

FC Argeş II – FC Oltchim 0-2

„Chimiştii” sunt pe „val”. Bilanţul preconizat pentru gruparea antrenată de Costel Gaiţă în acest final de campionat este aproape de a fi realizat. Aşa cum anticipam, vâlcenii au profitat din plin de programul mai lejer asigurat pentru această ultimă parte a turului de campionat. Au ajuns acum deja la cea de-a treia victorie consecutivă şi sperăm să nu se oprească aici. În această rundă au obţinut un succes important, pe terenul echipei din Trivale, FC Argeş II, care i-a dus până pe locul 8 în ierarhia seriei a IV-a, adică în prima jumătate a clasamentului, acolo unde puţini sperau că mai pot ajunge după perioada mai slabă prin care-au trecut. Încrezători în propriile forţe, jucătorii Oltchim-ului au reuşit să-i surprindă pe piteşteni încă din prima parte a întâlnirii. Preda, după un contraatac declanşat de Tiron, a reuşit să deschidă scorul, gruparea vâlceană menţinându-se în avantaj până la pauză.

A făcut apoi un joc de aşteptare, convinsă fiind că echipa gazdă va mai greşi, în încercarea de a restabili egalitatea. Până să comită, însă, greşeala care avea să stabilească scorul final al partidei, echipa din Piteşti a avut şansa de a marca pentru 1-1, dar Vlădoi s-a dovedit providenţial, opunându-se golului. În minutul 55 Vasile l-a învins pe portarul advers, punctând pentru 2-0 şi astfel cele trei puncte au ajuns în contul Oltchim-ului, chiar dacă pe final gazdele au mai irosit câteva ocazii de a înscrie.
Laurenţiu SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button