FC Băbeni rupe tot
Lidera Seriei I din Liga a V-a, FC Băbeni, nu a avut deloc emoţii în partida pe care a disputat-o sâmbătă, în deplasare, în compania celor de la FC Budeşti. Băbenarii s-au impus cu 5-2, prin golurile lui Gulea, Şuteu, Zaharioiu (2) şi Dumitru. Astfel, după încheierea celei de-a 12-a etape, echipa antrenată de Eugen Roşu şi Dobrin Ionescu se menţine în continuare pe primul loc cu 34 de puncte, cu opt mai multe decât următoarea clasată, Sportul Nicolae Bălcescu. „Ne merge jocul foarte bine. Activăm într-o grupă foarte echilibrată, mult mai bună prin comparaţie cu Seria a III-a – unde am jucat anul trecut şi în care echipele mergeau numai la hau-bau şi la rupere. În seria I se joacă mult mai organizat, iar echipele fac frecvent antrenamente.
Nu este adevărat că nu am avea adversari care să ne oprească. Am reuşit să creăm totuşi o echipă destul de solidă, iar jucătorii mei au căpătat experienţă şi au devenit mult mai maturi. La finele acestei săptămâni vom avea de disputat acasă un meci destul de greu, în compania celor de la Sportul N. Bălcescu, grupare decisă ca la finele acestui campionat să activeze în Liga a IV-a. Suntem mulţumiţi că noul primar, Bogdan Ştefan, este foarte receptiv la nevoile noastre. Este un semn bun că avem şanse să promovăm, mai ales că financiar, după cum se pare, nu vom avea probleme”, ne-a spus Eugen Roşu. (L.C.)