Meci strâns între AS Oteşani şi Cerna Copăceni
Confruntarea dintre AS Oteşani şi Cerna Copăceni s-a terminat cu o victorie dificil obţinută de gruparea gazdelor. În prima repriză, scorul a fost deschis de către Nicolae Anghel, care a marcat pentru 1-0. Puţin mai târziu a urmat golul înscris de Dumitru Tărăsescu (2-0). La scurt timp s-a terminat prima repriză şi scorul s-a oprit pentru moment la 2-0. În al doilea mitan acelaşi Dumitru Tărăsescu a înscris încă două goluri şi Bogdan Tănăsie, unul. Tot în a doua repriză, Mihăiţă Andronache de la Cerna Copăceni a avut performanţa de a puncta nu mai puţin de trei goluri, iar colegul său Constantin Ciolacu, un gol. Astfel, scorul final al confruntării a fost 5-4 pentru gazde. Potrivit declaraţiilor lui Nicolae Buleteanu, reprezentant al celor de la Cerna Copăceni, au fost şi ceva probleme de arbitraj, jucătorii de la Oteşani întrând într-o altercaţie cu un arbitru tuşier. (O.D.)