Liga V

Dinamo Rm. Vâlcea s-a impus în faţa celor de la Oltul Dăeşti

Confruntarea dintre Dinamo Rm. Vâlcea şi Oltul Dăeşti a fost câştigată detaşat de gruparea antrenată de Marian Leţa, cu un scor impresionant (9-1). Cei mai buni jucători ai partidei au fost în mod clar Tiţa şi Tănase, aceştia reuşind să marcheze fiecare de câte trei ori în poarta adversă. La sfârşitul primei reprize, scorul a fost 4-0. În cea de-a doua jumătate a partidei, mai precis în minutul 55, jucătorii echipei din Dăeşti aveau să înscrie şi golul lor de onoare. Era însă deja 5-0 pentru „câini”, care până la final aveau să mai marcheze de încă patru ori şi să ridice scorul la 9-1, cea mai netă victorie obţinută de o grupare din Seria I. Asta după ce echipei Stejarul Vlădeşti, care în prima etapă câştigase cu 9-0 duelul cu Viitorul Călimăneşti, i s-a dat meci pierdut la „masa verde”, pentru că nu a folosit trei jucători sub 20 de ani, aşa cum prevede regulamentul AJF. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button