Diverse

Cine îi ia locul lui Tadici la naţionala de handbal feminin?

• Radu Voina este favorit pentru a deveni selecţioner

Clasarea sub aşteptări la Jocurile Olimpice de la Beijing, precum şi scandalul iscat în jurul echipei naţionale de handbal feminin, au fost principalele motive care l-au făcut pe preşedintele FRH, Cristian Gaţu, să nu-l confirme pe Gheorghe Tadici ca selecţioner pentru următorii doi ani, aşa cum se preconiza înainte de deplasarea în China. Cum contractul lui Tadici cu federaţia a expirat oficial pe 31 august, Consiliul de Administraţie al FR Handbal va trebui să numească în acest săptămână un nou antrenor principal la naţionala feminină. Din câte se pare, cele mai mari şanse pentru a fi instalat la cârma reprezentativei le are Radu Voina (recunoscut de toată lumea drept un tehnician echilibrat), însă pe lista oficialilor FRH se mai află şi alte nume. Voina ar putea colabora la naţională cu Maria Torok-Duca.

Noul selecţioner îşi va începe la naţională peste doar o lună, în perioada 13-19 octombrie tricolorele având programat deja un stagiu centralizat de pregătire. Proxima competiţie la care România va participa este Cupa Mondială din Danemarca, care va avea loc în perioada 22-26 octombrie. Ulterior, va mai avea loc încă un cantonament, între 10 şi 19 noiembrie, care va preceda Trofeul Carpaţi de la Cluj-Napoca, din 20-23 noiembrie.
Aşa cum se cunoaşte, la finele anului, tricolorele vor fi prezente la turneul final al Campionatului European, care va avea loc în Macedonia, în perioada 1-14 decembrie. La precedenta ediţie continentală, din Suedia, naţionala ţării noastre nu s-a calificat. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button