Liga V

Condiţii mai bune la AS Căzăneşti

Chiar dacă în Cupa României nu s-a descurcat prea bine, delegatul Mihai Ilinca declară că echipa AS Căzăneşti se va număra printre protagonistele acestei ediţii de campionat, obiectivul fiind deja stabilit: promovarea în Liga a IV-a. Pentru a reuşi acest lucru au fost achiziţionaţi mai mulţi jucători pentru îmbunătăţirea lotului, lucru ce va duce către îndeplinirea ţelului cu care s-a pornit la drum. Încă un lucru ce îi va ajuta pe sportivii de la Căzăneşti să realizeze performanţe, este faptul că acum au condiţii mult mai bune, datorită bazei sportive (pe care Primăria Râmnicului a modernizat-o complet şi a cărei valoare se ridică la 5 miliarde de lei).

Inaugurarea noului teren va avea loc în zilele următoare, iar primarul Mircia Gutău le-a promis fotbaliştilor procurarea unor echipamente sportive noi. Echipa lui Mihai Ilinca a şi debutat în trombă în noul sezon, cu o victorie pe terenul unei posibile contracandidate la promovare, Topologul Galicea (2-0). În a doua etapă, AS Căzăneşti a fost înfrântă acasă de FC Budeşti (0-2). Cum se spune, ce-au luat pe mere, fotbaliştii din Căzăneşti au dat apoi pe pere! (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button