Liga V

Fără antrenor, FC Băbeni a remizat pe teren propriu

După victoria cu 2-1 din etapa precedentă de la Olanu, băieţii antrenaţi de Eugen Roşu nu au reuşit să se impună pe teren propriu, în faţa celor de la Foresta Malaia, o echipă care, în definitiv, nu trebuia să le creeze probleme, mai ales că băbenarii disputau meciul acasă.  Fără antrenorul Eugen Roşu, delegat ca arbitru în Liga a II-a, Dumitru şi Zaharioiu au înscris câte un gol, insuficient pentru a le aduce victoria. În plus, nici Dobrin Ionescu, care răspunde şi el de echipă, nu a putut să fie alături de băieţi, deoarece la ora respectivă, echipa sa – Viitorul Frânceşti îşi disputa meciul din seria a III-a, contra celor din Buneşti.

„Fotbaliştii de la FC Băbeni sunt foarte tineri şi au nevoie de coordonare pe teren. Dacă nu este cineva care să le dea indicaţii, ei se pierd. Dovada clară că au obţinut un egal într-o partidă care în mod obişnuit nu trebuie să pună probleme. Oricum, împreună cu Eugen Roşu avem stabilit ca obiectiv promovarea cu ambele grupări în eşalonul superior: Victoria Frânceşti şi FC Băbeni. În Seria I, le va fi foarte greu elevilor lui Roşu să triumfe. Trebuie să fie mult mai determinaţi pentru că vor întâlni grupări puternice, care au făcut achiziţii serioase în această vară. În seria mea va fi ceva mai uşor, dar nu putem trece cu vederea că sunt totuşi câteva echipe care vor trage la titlu şi au şansa de a-şi îndeplini visul”, ne-a spus Dobrin Ionescu, care a mai completat că din această ediţie de campionat îl va ajuta pe Eugen Roşu să promoveze în elită. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button