Diverse

500 de vâlceni vor fi la Bucureşti, la meciul anului din handbalul feminin românesc

Deşi nu se încheie campionatul, săptămâna viitoare, pe 11 martie, va avea loc cea mai aşteptată partidă din acest sezon, din handbalul feminin românesc: returul confruntării dintre CSM Bucureşti şi SCM Rm. Vâlcea, vicecampioana şi campioana en-titre, grupări calificate în sferturile Ligii Campionilor. La Vâlcea, mobilizarea este exemplară. Liscevic, Gonzalez, Glibko, Florica, Zamfirescu, Batinovic, Dumanska, Lopez şi colegele lor vor avea parte de o susţinere numeroasă. Oficialii SCM-ului estimează că vor fi peste 500 de vâlceni în Polivalenta din Capitală. Antrenorul Vâlcii speră ca ambele echipe să facă o propagandă bună handbalului.

”Noi ne-am îndeplinit toate obiectivele fixate, dar sperăm să facem un meci mare la Bucureşti, să încercăm să producem surpriza. Ştiu că vor fi minimum 500 de vâlceni prezenţi la acest joc. Va fi o confruntare de totul sau nimic. Chiar dacă ele pleacă cu prima şansă sunt convins că va fi un meci foarte frumos, iar fetele vor lupta până la ultima picătură de de energie. E meciul anului în handbalului feminin românesc! Vreau să cred că se va juca la un nivel foarte ridicat. Sper ca miza acestuia să nu-şi pună amprenta asupra unor jucătoare. Noi nu avem lotul sută la sută apt. Am avut o perioadă extrem de dificilă, cu foarte multe probleme de sănătate. Jucătoarele au strâns din dinţi şi le felicit că au avut tăria de caracter să lupte în aceste condiţii. Sper ca până la ora jocului toate să fie la un nivel optim. Excepţie face doar Alicia Fernandez, care vine după o accidentare ce a ţinut-o departe de echipă pentru o vreme. (…). CSM pleacă drept favorită, dar noi am demonstrat de fiecare dată că în aceste momente extrem de dificile nu mai ţinem cont de nimic şi luptăm pentru fiecare minge cu multă dârzenie. Sper eu să le facem o bucurie proprilor suporteri. Presiunea nu este pe noi, ci pe CSM Bucureşti, care joacă pe teren propriu, este echipa cu bugetul cel mai mare, care nu-şi permite să piardă acest joc. Faptul că nu jucăm sub presiune poate fi un lucru benefic pentru echipa noastră”, a spus Florin Pera, imediat după meciul din campionat, cu SCM Craiova.

”Am perfectat câteva transferuri, dar conducerea decide când vor fi anunţate”

Toată lumea aşteaptă ca Vâlcea să-şi prezinte noile achiziţii în vederea completării lotului pentru viitorul sezonul competiţional. La poalele Capelei, însă, altele sunt subiectele de actualitate. Totul se rezumă la ”meciul anului”, derby-ul de săptămâna viitoare, cu CSM Bucureşti. Probabil că după acest joc, conducerea clubului va anunţa şi noutăţile din echipa SCM-ului. ”Sunt câteva jucătoare transferate, dar nu pot să vorbesc eu despre acest subiect. Conducerea va decide când vor fi anunţate. Acum toată atenţia noastră e îndreptată spre meciul cu CSM Bucureşti. E important să avem linişte în aceste zile”, a subliniat antrenorul echipei de handbal vâlcene, Florentin Pera.

”O echipă de tineret a clubului SCM ar reprezenta anticamera celei de Ligă”

Întrebat despre posibilitatea înfiinţării unei echipe-satelit a clubului SCM, care să evolueze în Divizia A, tehnicianul grupării vâlcene, Florin Pera, nu a dezaprobat această variantă: ”Nu e o idee rea înfiinţarea unei echipe de Divizia A. Sunt multe formaţii de junioare la Vâlcea. Probabil că o echipă de tineret a clubului SCM Rm. Vâlcea ar reprezenta anticamera celei din Liga Naţională. Mai mult decât atât, anumite jucătoare din lotul nostru, care evoluează mai puţin, ar putea să joace şi în Divizie. Cred că ar fi o idee benefică, dar rămâne de văzut dacă se va concretiza. Totul va fi făcut în funcţie de buget, de posibilităţi şi de criteriile FRH”. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button