Administratie

În 2 luni, Spîrleanu depune documentaţia pentru introducerea gazelor la Creţeni

Una dintre principalele preocupări ale primarului Ion Spîrleanu, în această perioadă, este elaborarea documentaţiei pentru introducerea reţelelor de gaze în comuna Creţeni. Social-democratul a obţinut deja acordul de principiu de la Transgaz, iar după ce a studiat Ghidul solicitantului publicat de Ministerul Dezvoltării a decis să-şi mărească şansele de a obţine finanţare făcând front comun cu localităţile învecinate.

“Am pus bazele unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară noi – Creţeni, Pesceana, Amărăşti, Glăvile, Suteşti şi Mitrofani. Fiecare comună îşi face propria documentaţie, iar pe urmă depunem împreună, în cadrul ADI Valea Pescenei, cererea de finanţare. Termenul limită de depunere este 17 noiembrie şi suntem ferm convinşi că vom reuşi să demarăm acest important proiect”, a transmis Ion Spîrleanu, primarul de la Creţeni.

Articole Similare

Back to top button