Liga IV

„Vice” crede că e ceva necurat la Bălceşti

* antrenorul Flacărei a formulat contestaţii pe numele a cinci jucători care au legitimaţii de Dolj 

Fosta codaşă a Ligii a IV-a – Olteţul Bălceşti – şi-a depăşit condiţia în ultima săptămână, când, la un interval de numai trei zile, a reuşit să obţină o victorie cu CSM-ul din Drăgăşani (2-0) şi o remiză (1-1), în penultima rundă a acestui tur de campionat. Echipa din sudul judeţului i-a lăsat cu gura căscată pe oamenii de fotbal din judeţ, care nu îşi explică cum de, într-un timp aşa de scurt, „lanterna roşie” a cunoscut un reviriment remarcabil. Unul dintre cei care contestă valoarea Olteţului este Vicenţiu Marinescu. Acesta susţine, după meciul terminat la egalitate (1-1) cu formaţia din oraşul natal al şefului LPF, că e ceva necurat la jucătorii din Bălceşti. Antrenorul Flacărei Horezu consideră că legitimările efectuate la Olteţul în decurs de numai o săptămână au iz de făcătură, de aceea, pentru a se lămuri în vederea corectitudinii lor, a formulat cinci contestaţii, imediat după meciul pe care formaţia sa l-a disputat la Bălceşti. „I-am văzut pe cei de la Olteţul şi în meciul restant pe care l-au susţinut cu CSM Drăgăşani. Să nu îmi spună mie cineva că legitimarea lor în campionatul vâlcean nu este cusută cu aţă albă, pentru că nu sunt venit de la coasă, să nu ştiu cu ce se mănâncă fotbalul. Pentru a fi sigur că nu există niciun dubiu în privinţa corectitudinii jocului lor, am decis să fie verificate legitimaţiile a cinci jucători veniţi din Dolj, pe care îi suspectez că au dublă legitimare. Nu mi se pare corect că cei de la AJF nu iau nicio măsură şi nu verifică dacă s-a produs sau nu vreo ilegalitate. Poţi să transferi jucători în această perioadă, numai dacă ei nu au mai jucat în acest sezon. Acei fotbalişti pasează extrem de precis şi profesionist, semn că vin de la echipe din ligi naţionale”, ne-a declarat antrenorul Flacărei Horezu. Acesta crede că, dacă s-ar analiza cazul „Olteţul Bălceşti” într-un  mod transparent, conform regulamentului de organizare a jocurilor, echipa din sudul judeţului ar trebui exclusă din campionat. „Regulamentul prevede ca meciul cu AS Şirineasa să se fi jucat în termen de zece zile de la data programării iniţiale în campionat. Iar termenul a expirat. Nu ştiu cum judecă AJF-ul aceste cazuri”, a mai adăugat Vicenţiu Marinescu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button