Diverse

„Cupa Chimistului” şi-a stabilit favoritele la câştigarea competiţiei

A trecut deja mai bine de o săptămână de cânt la stadionul Oltchim a debutat Cupa Chimistului, o competiţie organizată de Sindicatul Liber Oltchim pentru angajaţii din Combinat. Microbiştii de pe platforma chimică s-au preocupat pentru formarea echipelor, astfel încât să poată lua startul la întrecere, iar apoi au tras din greu pentru a trece de prima fază  a concursului. Nu toate secţiile din cadrul Oltchim-ului au reuşit să se evidenţieze. Au fost câteva formaţii care au fost nevoite să „arunce prosopul”. Din grupa I, a ieşit din cursă Propenoxid Polioli şi Sinteze Organice, care a cedat cu scorul de 2-1 în faţa celor de la Ramplast şi cu 3-0 în meciul cu cei de la Transporturi. Astfel, Ramplast şi Transporturi s-au calificat deja în faza următoare a competiţiei, iar meciul direct dintre cele două, ce a avut loc luni, după închiderea ediţiei, a avut rolul de a stabili doar şefia grupei. În seria a II-a, PVC este lideră fără să fi jucat vreun meci. În primul meci s-a bucurat de o victorie cu 3-0 datorită neprezentării celor de la Administrativ, iar apoi a câştigat cu 3-0, tot prin neprezentarea adversarilor, şi meciul cu Electroliză 4 şi Sodă Bloc. În grupa a III-a Electroliză 3 se află în avantaj după ce s-a impus cu 7-3 în faţa celor de la TESA. Lupta se va da pentru locul 2, poziţie pentru care se luptă AF-DOF şi TESA. Meciul direct dintre cele două s-a încheiat la egalitate, 3-3, şi totul se decide marţi, 5 iunie, când AF-DOF va juca cu Electroliză 3. Dacă AF-DOF nu va pierde la o diferenţă de cinci goluri, va merge mai departe în Cupa Oltchim. Altfel, în grupa a IV-a, SPSU este deja calificată în faza următoare, după 6-1 cu Monomer şi 6-1 cu Utilităţi. Monomer şi Utilităţi joacă marţi meciul de calificare în faza următoare a competiţiei. În următorul număr al publicaţiei noastre vom reveni cu rezultatele consemnate pe parcursul acestei săptămâni. (L.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button