Liga III

„Chimiştii” lui „Mara” au făcut egal cu Posada

Duminică, 12 noiembrie, după încheierea campionatelor de fotbal, FC Oltchim şi-a programat primul meci amical, în compania echipei de Liga a IV-a, Posada Perişani. „Chimiştii” au condus pe „Ghencea” cu 2-1 la pauză, după care antrenorul Ion Lazăr a introdus pe teren o bună parte dintre juniori, pentru a-i pregăti pentru meciurile oficiale din Liga a III-a. Până la final, vicecampioana fotbalului judeţean a egalat (2-2), Marian Mătăsaru realizând o „dublă”, în timp ce golurile echipei Oltchim au aparţinut lui Ştefan Răcăreanu şi Leonard Săraru, primul refăcându-se aproape complet după o operaţie la ficat pe care a suportat-o la începutul lunii septembrie. Săptămâna aceasta, gruparea prezidată de liderul de sindicat Mihai Diculoiu va mai susţine o altă partidă de verificare, în compania celor de la CSM Rm. Vâlcea. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button