Acasă Administratie Buldoexcavatorul aşteptat de Voicescu a ajuns în curtea Primăriei Fârtăţeşti

Buldoexcavatorul aşteptat de Voicescu a ajuns în curtea Primăriei Fârtăţeşti

172
0

De la Fârtăţeşti, continuăm să primim veşti foarte bune, în ciuda faptului că, în ultimii ani, comunitatea de aici, ca şi judeţul Vâlcea în general, nu prea primit fonduri. Primarul Nicolae Voicescu a încercat şi, în mare, a şi reuşit să rezolve multe dintre problemele localităţi fie cu finanţare europeană, fie cu resurse proprii. Spre exemplu, cu ajutorul GAL Cerna – Olteţ, buldoexcavatorul aşteptat de Nicolae Voicescu a ajuns recent în curtea primăriei şi este pregătit pentru intervenţii. Utilajul este echipat cu 3 cupe, tocător pentru vegetaţie, lamă pentru deszăpezire şi furci stivuitor. Tot în această perioadă, a început să capete formă Centrul Social Sf. Ierarh Nicolae, din Valea Ursului, una dintre cele mai pitoreşti zone din comună. Cu sprijinul localnicilor şi al primarului, sub îndrumarea preotului Ion Gîrju, construcţia avansează într-un ritm destul de accelerat, având şanse să fie finalizată până de sărbători. Firmele de construcţii şi toţi oamenii de bine care doresc să dea o mână de ajutor sunt bine veniţi. Pe agenda primarului, în acest final de an, mai apar extinderea şi reabilitarea Şcolii I-IV de la Dozeşti, investiţie aproape încheiată, continuarea introducerii iluminatului public, construcţia noii grădiniţe de la Giuleşti, care, la fel, este foarte avansată, demararea lucrărilor la căminul de bătrâni din Căţetu, recondiţionarea unor drumuri, iar lista ar putea continua.