Administratie

Victor Popescu propune delegarea mai rapidă a gestiunii serviciilor de colectare şi transport al deşeurilor

La începutul acestei săptămâni, Victor Popescu, preşedintele ADI Salubrizare, a dezvăluit că Primăria Râmnicului a suspendat documentaţia întocmită în vederea delegării gestiunii serviciului de colectare şi transport al deşeurilor, în zonele 1 şi 3 ale judeţului, care au arondate 35 de localităţi. „Documentaţia făcută de consultant, de aparatul Consiliului Judeţean Vâlcea şi de ADI Salubrizare este foarte stufoasă. Are peste o mie de pagini, dar esenţa este următoarea: trebuie să delegăm serviciul de colectare şi transport în zonele unde avem infrastructură existentă. Gândiţi-vă că este un proiect de 30 de milioane de euro şi, dacă e să facem un raport legat de toate problemele care sunt şi apar continuu, se pierde mult timp”, a explicat liberalul, propunând CJV să aprobe Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Serviciului Public de Salubrizare, Studiul de Oportunitate pentru delegarea serviciile de operare ale SMID, documentaţiile de atribuire pentru delegarea serviciului de operare şi administrare a staţiilor de sortare de la Brezoi şi Râureni şi, nu în ultimul rând, delegarea gestiunii serviciului de colectare şi transport al deşeurilor din zonele 1 şi 3. De asemenea, preşedintele ADI Salubrizare a solicitat conducerii Consiliului Judeţean să intervină la C.L. Rm. Vâlcea pentru urgentarea raportului amintit.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button