Liga III

Veste bună pentru CS Şirineasa: echipa vâlceană se poate salva şi de pe locul 13

Patru echipe s-au retras din Liga a II-a în acest sezon. Este vorba de Şoimii Pâncota, ACS Berceni, Unirea Tărlungeni şi CSM Rm. Vâlcea. Conform regulamentului FRF, în cazul în care îşi vor relua activitatea începând din vară, acestea nu vor putea evolua în eşalonul inferior (Liga a III-a), ci în ultima divizie a judeţelor din care fac parte. Din câte se pare, de abandonul celor patru formaţii va profita din plin CS Şirineasa, iar asta pentru că FRF va schimba sistemul de retrogradare din Liga a III-a. Astfel, în condiţiile în care în cel de-al treilea eşalon al ţării nu vor mai ajunge cele patru echipe din Liga a II-a, vor fi patru locuri libere pentru sezonul viitor.

Trei formaţii de pe locul 13, cu cel mai bun punctaj, vor evita retrogradarea

Până în prezent, se ştia că din Liga a III-a trebuiau să retrogradeze ultimele trei clasate din fiecare din cele cinci serii (adică echipele de pe poziţiile 13-15), precum şi cea mai slabă formaţie de pe locurile 12. În noul sistem, vor mai retrograda doar ultimele două clasate din fiecare din cele cinci serii (adică echipele de pe poziţiile 14-15), precum şi cele mai slabe două formaţii de pe locurile 13. Astfel, trei echipe de pe locurile 13, din cele cinci serii ale Ligii a III-a, vor juca şi în sezonul viitor la acest nivel. Printre cele care se vor putea salva graţie acestor schimbări ale sistemului de retrogradare s-ar număra şi CS Şirineasa, dar asta numai dacă formaţia vâlceană va avea un punctaj cât mai mare. În acest moment, echipa vâlceană se bate cu Urban Titu pentru locul 13, având trei puncte în plus peste trupa din Dâmboviţa.

Echipa vâlceană a câştigat 19 puncte (din totalul de 20) cu primele 12 clasate

„Trei echipe de pe locul 13 se vor salva de la retrogradare. Este vorba de cele care vor avea cel mai bun punctaj acumulat cu formaţiile clasate pe primele 12 locuri. Din acest punct de vedere, avem un mare avantaj, deoarece aproape toate punctele pe care le-am adunat sunt din meciurile cu primele 12 clasate. Am luat un singur punct cu formaţia de pe locul 14, Urban Titu (1-1, în retur, pe teren propriu), fiind învinşi în tur, în deplasare (0-3), iar cu ultima clasată, CS Podari, care s-a retras recent din campionat, am pierdut în tur, cu 1-0, acasă”, a declarat Mădălin Dobre, manager general la CS Şirineasa.

Elevii lui Mangalagiu au cel mai multe puncte dintre echipele de pe locurile 13

Analizând situaţia din clasament din celelalte patru serii ale Ligii a III-a, se poate observa foarte uşor că, dacă noua regulă a FRF chiar va intra în vigoare, CS Şirineasa este salvată de la retrogradare. Practic, vâlcenii au cel mai bun bilanţ dintre cele cinci echipe care se află în acest moment pe locul 13.
În Seria I, Kosarom Paşcani are 21 de puncte în prezent, dar va rămâne cu 16, deoarece a câştigat cinci puncte din meciurile cu ultimele două clasate (în speţă, Sportul Chişcani şi SC Bacău). În Seria a II-a, Petrolistul Boldeşti a adunat 19 puncte, dar i se vor scădea 3, pe care le-a acumulat în tur în meciul cu ultima clasată, Arsenal Malu, care s-a retras între timp din campionat. În Seria a IV-a, Nouva Mama Mia Becicherecu Mic are 18 puncte în prezent şi rămâne cu toate, deoarece a pierdut cu ultima clasată, UTA Bătrâna Doamnă Arad II. În fine, în Seria a V-a, CS Oşorhei are 17 puncte acum, dar va pierde 4 la final, pe care le-a strâns cu ultimele două clasate (Recolta Dorolt şi ACS FC Bistriţa, trupa din oraşul lui Jean Pădureanu abandonând competiţia în retur).

Victoria la „masa verde” cu CS Podari nu va conta în clasamentul locurilor 13

Chiar dacă situaţia din acest moment îi avantajează, fotbaliştii de la CS Şirineasa trebuie să tragă tare în ultimele cinci runde din sezonul actual, pentru a mai acumula alte puncte importante în lupta pentru salvare. Nu de alta, dar diferenţele de puncte dintre echipele ce se bat pentru evitarea retrogradării sunt foarte mici şi oricând se poate produce o rocadă, care să-i arunce pe vâlceni pe locurile 4-5 în clasamentul echipelor de pe locurile 13 din cele cinci serii ale Ligii a III-a.
Din acest punct de vedere, trebuie precizat că victoria la „masa verde” (cu 3-0) pe care elevii lui Gabriel Mangalagiu o vor obţine în runda de la finele săptămânii, în deplasare, la CS Podari, nu va conta în clasamentul locurilor 13, deoarece gruparea doljeană ocupă ultima poziţie în clasament şi s-a retras din campionat. Va conta însă viitorul meci pe care CS Şirineasa îl va disputa, în runda intermediară de săptămâna viitoare, când Leo Săraru & Co. vor înfrunta, pe teren propriu, pe ACSO Filiaşi. Partida va avea loc marţi, 10 mai, de la ora 18.00, iar în cazul unei victorii vâlcenii vor fi 99 la sută siguri de salvarea de la retrogradare. (N.C.)

Clasamentul actual al echipelor de pe locurile 13 din Liga a III-a (întocmit pe baza punctelor acumulate doar cu primele 12 clasate):

1. CS Şirineasa – 19 puncte
2. Nuova Mama Mia Becicherecu Mic – 18 puncte
3. Petrolistul Boldeşti – 16 puncte
4. Kosarom Paşcani – 16 puncte
5. CS Oşorhei – 13 puncte

Articole Similare

3 Comments

  1. „- Aprobă calendarul competiţional al Ligii a 3-a, ediţia 2016 – 2017.
    – Aprobă sistemul competiţional şi sistemul de promovare – retrogradare din Liga a 3-a pentru sezonul 2016 – 2017 astfel: promovează în Liga a 2-a echipele aflate pe primele locuri în fiecare dintre cele 5 serii şi retrogradează un număr de 15 cluburi, respectiv locurile 15, 14 şi 13 din seriile de 15 echipe, respectiv locurile 14 şi 13 din seria de 14 echipe plus 1 echipă – cel mai slab clasată de pe locul 12 din toate cele 5 serii. În situaţia în care în urma deciziilor organismelor jurisdicţionale se vor produce modificări în sensul admiterii CS Farul Constanţa în competiţie urmează a retrograda un număr de 16 echipe. Pentru stabilirea echipei cel mai slab clasate de pe locul 12 se vor avea în vedere doar rezultatele înregistrate de aceasta cu echipele de pe locurile 1 – 11.
    – Aprobă sistemul competiţional pentru sezonul competiţional 2017-2018 al ligii a 3-a ca fiind 5 serii a 16 echipe.

  2. CE BINE AR FI DACA NE-AM DOCUMENTA INAINTE DE A SCRIE CE NE DICTEAZA ALTII

  3. ytres (sau ztres? sau stres?) se vede ca esti pe dinafara in fenomen. articolul e ok, e posibil acest lucru. nu conteaza de unde vine informatia. normal ca trebuie s-o spuna cineva din cadrul echipei… ca n-o gasesti pe strada… de ce ar avea cineva interes sa minta?

    fa si tu un calcul… ca doar nu e greu… inainte sa-ti dai cu parerea

    daca in sezonul 2017-2018 vor fi 80 de echipe (5 serii a 16), (asa cum spui chiar tu), cum completezi numarul de echipe din liga 3?

    sa zicem ca se salveaza locurile 2-11 de acum, inseamna 50 de echipe (5 serii a cate 11 echipe). plus inca una de pe locul 12… am ajuns asadar la 51…

    la acestea se adauga cele 21 de campioane judetene… (daca vor promova toate, ceea ce e un mare DACA)… (aici nu se pot vinde locuri, apropo! deci e posibil sa nu avem chiar 21 de echipe promovate, ci chiar sub 20)… dar totusi, sa zicem ca promoveaza chiar toate… s-au facut 72…

    din liga 2 nu vine decat metalul resita (daca vine, si tot un DACA mare). celelalte 4 retrogradate s-au desfiintat si nu mai au drept de joc in liga 3… dar totusi, sa zicem ca pica resita… deci ar fi 73 de echipe in total… DOAR 73…

    pana la 80 mai sunt 7 locuri libere…

    in acest caz, frf va anunta ca nu mai retrogradeaza celelalte 4 echipe de pe locurile 12 (una – cea mai buna – era deja salvata, conform sistemului actual de retrogradare)… se vor adauga apoi alte trei echipe de pe locurile 13 (cele mai bune din meciurile cu primele 12 clasate, asa cum se si spune in articol)…

    73 plus 7… ptiu drace… da exact… hai spune tu cat da…
    si sa nu zici ca exact 80… ca nu te crede nimeni

    concluzia: ACS SIRINEASA SE POATE SALVA SI DE PE LOCUL 13.
    se poate? tu ce zici?

    daaaaaaaaaaaaaaaaaa daaaaaaaaaaaaaaaa daaaaaaaaaaaaaaaa

    ti-am dat sah-mat, nu-i asa…

    pe viitor, putina atentie te rugam

Lasă un răspuns

Back to top button