Liga IV

Vasile Grossu caută echipa perfectă pentru cucerirea marelui trofeu

Grossu VasileStadionul Hidroelectra, din nordul Râmnicului, a găzduit marţi amicalul dintre ASA Hidroelectra Rm. Vâlcea şi Posada Perişani. Partida s-a încheiat la scor alb, cu puţine ocazii de ambele porţi, din cauza statului gros de zăpadă care acoperea suprafaţa de joc. Pentru echipa antrenată de Vasile Grossu, au jucat, în prima repriză: Monea – Glăvan, Marian Popa, Oanţă, Ursu, Bucei, Rusescu, Despoiu, Vali Popa, Mihăilă, Daniel Alexa. În cel de-al doilea mitan, au intrat în teren: Neagoe – Geciulescu, Oanţă, Harapu, Chebar, Pană, Nicolaescu, Olaru, Savu, Drăguşin şi Mihăilă. La Posada Perişani, au evoluat: Olteanu (Cruceru) – Comănescu (Roescu), Bărbuţ, Grigore, Creangă, Marius Pufu, Mocioacă, Stanciu, Fistogeanu, Voicu (Cruceru), Mătăsaru.
Tehnicianul „energeticienilor” caută combinaţia ideală de jucători pentru cucerirea titlului în Liga a IV-a. „Sper ca după aceste jocuri de pregătire să pot alcătui echipa cea mai bunp, care să dea cel mai bun randament în teren. Ca o paranteză, prin anii ’70, Polonia a jucat finala mică a Campionatului Mondial de fotbal, cu o echipă alcătuită pe calculator. Practic, un calculator stabilea care jucător merita să intre în teren, în funcţie de calităţile fiecăruia, susţinerea la efort şi de compatibilitate”, a spus Vasile Grossu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button