Administratie

Un nou pod peste Olăneşti, la Păuşeşti Măglaşi

La finele lunii septembrie, primarul Alexandru Dediu, din Păuşeşti Măglaşi, a semnat contractul de execuţie a lucrărilor de construire a unui nou pod în satul Pietrari, peste râul Olăneşti. Alesul PNL a precizat că vechiul pod a fost grav afectat de viitură, în urmă cu doi ani, care i-au slăbit structura de rezistenţă. „Licitaţia de atribuire a investiţiei, la care au participat zece firme, s-a finalizat în august, iar în această săptămână vom da ordinul de începere a lucrărilor. Proiectul prevede construirea unui nou pod, în lungime de 40 de metri, care va avea două benzi de circulaţie şi trotuare. În plus, vor mai fi făcute apărări de maluri, pe o lungime de câte 50 de metri pe ambele părţi, atât în amonte, cât şi în aval. După realizarea acestor lucrări, nu vom mai avea probleme pe viitor în acea zonă, când va ploua din nou abundent. Podul din satul Pietrari e foarte important pentru comunitatea locală, deoarece face legătura între drumul naţional care trece prin localitate şi Vlădeşti”, a subliniat Dediu. Liberalul a mai declarat că pentru această investiţie Guvernul a alocat comunei Păuşeşti Măglaşi suma de 27 de miliarde de lei vechi. După licitaţia de atribuire a proiectului, lucrările au fost adjudecate însă pentru doar 14 miliarde de lei vechi. „După ce am primit banii în două tranşe, de 18 şi 9 miliarde, proiectul a fost câştigat doar pentru jumătate din această sumă. Probabil că a exagerat şi proiectantul, în urmă cu un an, când a făcut devizul lucrării, deşi preţurile materialelor s-au mărit între timp. Nu ştiu ce să mai cred, important e ca podul să fie realizat şi să fie unul de calitate”, a conchis Alexandru Dediu. În altă ordine de idei, primarul din Păuşeşti Măglaşi aşteaptă ca Electro Vâlcea să demareze lucrările de modernizare a căminului cultural din centrul comunei, pentru care a semnat şi contractul de finanţare la Compania Naţionaă de Investiţii. Valoarea proiectului va fi de 14 miliarde de lei vechi. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button