Social

Un medic de la C.P. Ostroveni şi Şuşani a murit de COVID-19

Centrul de Permanenţă din Ostroveni a pierdut un membru important al echipei cu care această unitate a plecat la drum. Decesul cauzat de COVID-19 al doctorului Dumitru Constantin, medic de familie în comuna Şuşani, întristează deopotrivă lumea medicală şi comunitatea vâlceană. „În cele opt luni în care a asigurat, alături de colegii săi, permanenţa în cadrul Centrului din Ostroveni, medicul Dumitru Constantin a demonstrat aceleaşi calităţi profesionale şi umane care i-au caracterizat întreaga activitate. Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, în calitate de coordonator al Centrului de Permanenţă din Ostroveni, este alături de familia îndurerată şi transmite pe această cale sincere condoleanţe”, a spus primarul Mircia Gutău, după aflarea cutremurătoarei veşti.

Articole Similare

Back to top button