Diverse

Un fost portar de la Minerul Costeşti şi Flacăra Horezu, antrenor la o echipă de Liga a II-a

În anii trecuţi, actuala lideră a Superligii vâlcene, Minerul Costeşti, l-a avut în lot pe Dorin Hîrşu, portar care a evoluat, o bună parte din carieră, la Pandurii Tg. Jiu, în Liga a II-a şi în Liga I. Ulterior, acesta a fost inclus şi în staff-ul tehnic al grupării gorjene. După despărţirea de Minerul Costeşti, Dorin a petrecut o jumătate de sezon şi în Treapt, la Flacăra Horezu. În vara anului 2018, s-a întors pe meleaguri gorjene. S-a legitimat la Parângul Bumbeşti-Jiu, formaţie aflată în prezent pe locul 9 în Liga a IV-a din Gorj. A jucat ultima dată pentru această grupare la finalul lunii noiembrie a anului trecut. În prezent, Dorin Hîrşu îşi desfăşoară activitatea la o echipă de Liga a II-a. Nu ca jucător, ci ca antrenor cu portarii. Acesta se află în staff-ul formaţiei Viitorul Pandurii Tg. Jiu. L-a înlocuit pe Ioan Pap Deac, care, alături de secundul Ciprian Dianu, a plecat, în februarie, la Luceafărul Oradea. Viitorul Pandurii Tg. Jiu ocupă locul 10 în eşalonul secund, după 24 de etape. Cristian Lupuţ e antrenor principal, iar Cosmin Frimu, antrenor secund. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button