Social

Un deal din Măciuca s-a prăbuşit, luând cu el şi drumul

În comuna vâlceană Măciuca, la Ogrăzi, într-o zonă foarte populată, s-au reactivat câteva alunecări de teren mai vechi, afectând drumul principal în mai multe puncte. Cele mai mari probleme sunt în satul Popeşti, mai sus de Centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică, unde o parte din deal s-a prăbuşit pur şi simplu, luând cu el şi calea de acces. La ora actuală, sunt puse în pericol partea de drum rămasă, dar şi gospodăriile din zonă. Pentru că circulă zilnic prin comună şi discută cu oamenii, primarul Mugur Mărcoianu a aflat imediat de reactivarea alunecărilor de teren şi se pare că a alertat deja toate instituţiile implicate în gestionarea unor astfel de situaţii. La faţa locului, s-au deplasat şi specialişti care au constatat că trebuie intervenit urgent. La rândul lor, autorităţile locale au pregătit documentaţiile necesare şi aşteaptă sprijinul concret, care, cel mai probabil, va veni prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii (CNI). Extrem de important este să se intervină înainte ca situaţia să se agraveze şi mai mult şi, Doamne fereşte, să se întâmple o catastrofă!

 

Articole Similare

Back to top button