FotbalDiverse

”Tricolorii”, susținere masivă din partea vâlcenilor, la Sibiu! Marian Deaconescu, alături de fostul său elev, titular cu Germania

Marți, 28 martie, noua arenă din Sibiu a găzduit un meci al Naționalei de tineret. România a înfruntat Germania, într-o partidă de verificare pentru turneul final al Campionatului European, care va avea loc în acest an, în țara noastră și Georgia. ”Tricolorii”, care veneau după o înfrângere, pe stadionul Steaua, cu Portugalia, au terminat la egalitate, 0-0, confruntarea cu Germania.

Pe teren a fost și un vâlcean, căpitanul de la FC Botoșani, Victor Dican. Acesta a fost integralist. Selecționerul Emil Săndoi are mare încredere în tânărul fotbalist originar din Vâlcea. Victor și colegii săi de la Naționala de tineret au avut parte de o susținere masivă. Stadionul a fost plin. Mulți dintre suporterii prezenți au fost de la Vâlcea, juniori de la cluburile vâlcene, de la Sparta și majoritatea echipelor juvenile din județ. Conducerea FRF i-a invitat pe vâlceni la acest meci încă de la Adunarea Generală a AJF din ianuarie.

Și AFC Băbeni a avut la Sibiu o delegație numeroasă. Copiii au fost însoțiți de antrenorii din cadrul clubului. Marian Deaconescu le-a oferit micilor fotbaliști o surpriză în plus. L-a adus la finalul jocului pe Victor Dican în mijlocul celor mici. Victor este fostul elev al lui Marian Deaconescu, căruia fotbalistul de la Botoșani îi este extrem de recunoscător pentru tot ce a învățat în perioada junioratului.

Articole Similare

Back to top button