Liga I

Toţi arbitrii vâlceni din Liga I, delegaţi în prima etapă

Arbitrii de top ai judeţului nostru sunt bine văzuţi la nivel central. Deşi nu au mai rămas decât trei reprezentanţi ai Vâlcii în Liga I, ei se bucură de încrederea Comisiei Centrale a Arbitrilor, care a decis să mizeze pe cavalerii fluierului şi ai steagului din judeţul nostru încă din prima etapă a Ligii I, competiţia supremă în fotbalul românesc. Augustus Constantin, fiul fostului şef al CCA, deşi a trecut printr-o perioadă mai dificilă, a reuşit să debuteze cu dreptul în noul sezon. După ce a condus o partidă din preliminariile Ligii Campionilor, Gusti a fost delegat să arbitreze şi cel de-al doilea meci programat în prima rundă a Ligii I. A oficiat întâlnirea dintre Dinamo şi FCM Tg. Mureş, disputată vineri, 22 iulie şi câştigat la limită, cu 1-0, de formaţia lui Liviu Ciobotariu. Constantin a fost ajutat la cele două linii de Sebastian Stoianov din Constanţa şi de singurul arbitru asistent de Liga I din judeţul Vâlcea, Florin Păunescu. Din fericire pentru cei doi vâlceni, meciul nu a ridicat probleme, astfel că-i vom mai reîntâlni la meciurile de pe prima scenă fotbalistică a ţării şi în etapele următoare. De asemenea, forul condus de Vasile Avram nu l-a uitat în prima etapă nici pe centralul Adrian Comănescu. Nominalizat la sfârşitul sezonului trecut printre arbitrii care l-au mulţumit, prin prestaţii, pe preşedintele Avram, Adi Comănescu a început noul sezon cu o „rezervă” în Liga Campionilor şi a continuat cu un derbi în Ardeal. Luni după-amiaza, Comănescu a condus partida dintre FC Braşov şi Gaz Metan Mediaş.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button