Diverse

”Toate greșelile care se fac împotriva noastră ne întăresc ideea că se decid în culise campionatele”

Derby-ul rundei din Liga a IV-a a stârnit noi controverse. Alunu – Sparta, duelul dintre echipa de pe locul 2 din Elită și ocupanta locului 3, Sparta, s-a terminat cu o remiză, 1-1. Gazdele au deschis scorul prin Gabriel Herăscu, oaspeții au egalat pe final, prin Streinu. Ambele echipe au avut nemulțumiri. Oficialii de la Sparta au fost virulenți.  
”A fost un meci echilibrat. Am fost conduși, am egalat în minutul 89, prin Streinu. Micile greșeli de arbitraj au făcut iar diferența. Am văzut că am fost acuzați că am înjurat arbitrul. Cei care au înjurat au fost cei de la Alunu, nu noi. Că mai comentăm, e clar că se întâmplă lucrul acesta, mai ales când ne considerăm dezavantajați. În minutul 44 am avut penalty și roșu (al doilea galben) la adversar. Înscriam, cu un om în plus, altul era jocul. Același jucător a mai avut ulterior o abatere de galben. Când se mai dă penalty, când îi rupe piciorul? Nici noi nu am făcut jocuri bune, dar aceste greșeli au cântărit mult. Să se analizeze toate meciurile din existența acestui club și să ni se spună și nouă câte penalty-uri am avut care nu ar fi trebuit date? Toate aceste situații prin care trecem ne întăresc tot mai mult ideea că se decid în culise campionatele. Ne spun observatorii că nu sunt arbitri. Asta e scuza. Și cu ce suntem noi vinovați pentru asta? Anul acesta s-au făcut niște experimente cu noi. La două meciuri importante ni s-au dat arbitri fără experiență. Nu spunem că sunt slabi, dar sunt jocuri cu încărcătură pe care trebuie să le conducă arbitri cu mai multă experiență. Pe lângă asta, avem un arbitru care cred că din 10 etape în 7 ne-a arbitrat pe noi. De fiecare dată ni se spune că nu vedem noi bine lucrurile. Sunt jucători care vor să renunțe. Dacă eram o echipă care doar participa, fără obiective, acceptam orice, dar când se fac atâtea eforturi din partea tuturor, plecăm de acasă de lângă familii, ne pregătim, ca să ce? Dacă te bate o echipă fără drept de apel, cum poate s-a întâmplat în sezonul trecut cu noi, cu SCM, în retur, nu mai poți să spui nimic, dar când vezi că în meciuri ca acestea, cu Chimia, Păușești, Alunu se repetă anumite situații, normal că ajungi la limita răbdării. Greșelile mici (sau nu) fac diferențe mari. Sunt 7 puncte între noi și primul loc. Nu vrem să fim avantajați, doar să fim arbitrați corect. De ce se greșește într-o singură parte? Noi nu ne-am plâns până acum prin ziare, pe rețelele de socializare. Tot timpul am zis să ne vedem de treabă, dar am văzut că cine urlă mai tare, ăla primește concesii. Noi nu vrem concesii, vrem doar să câștigăm sau pierdem pe valoarea și pe munca noastră, nu din alte cauze”, a declarat Romeo Chelcea, președintele Spartei.

Articole Similare

Back to top button