Diverse

TBS dansează la Opera Naţională Bucureşti, în cadrul spectacolului de gală dedicat lansării oficiale a UNACOR

 

Luni, 30 ianuarie 2017, de la ora 20:00, la Opera Naţională Bucureşti, va avea loc un spectacol de gală, prilejuit de lansarea oficială a Uniunii Artei Coregrafice din România. Pe scena ONB, vor mai urca artişti din Berlin, Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Constanţa, dar şi artişti independenţi, studenţi ai U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale” şi elevi ai Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”. Invitatul special al serii va fi interpretul de muzică tradiţională românească Grigore Leşe.Teatrul de Balet Sibiu va fi reprezentat, în cadrul galei, de artiştii TBS Kirill Ermolenko (Rusia) şi Ayaka Nagai (Japonia), care vor prezenta publicului un moment din baletul „Corsarul”. Printre invitaţii de seamă ce vor urca pe scena evenimentului, se numără şi balerinul şi coregraful suedez Mats Ek şi balerina de origine suedeză Anna Laguna. Amfitrionul galei de balet va fi Sergiu Anghel, regia artistică fiind semnată de Simona Şomăcescu. La eveniment, va fi prezent şi domnul Ovidiu Dragoman, director al Teatrului de Balet Sibiu, membru fondator şi Vicepreşedinte al UNACOR.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button