Alte sporturi

Tabără la Costineşti, pentru copiii din medii defavorizate

În perioada 12-18 august, Direcţia Judeţeană pentru Tineret a organizat la Costineşti o tabără socială. Acţiunea a implicat 100 de copii cu posibilităţi financiare reduse, dintre care peste 20 sunt sportivi legitimaţi la Clubul Chimia. Paul Dinu, coordonatorul activităţii desfăşurate pe litoralul Mării Negre, ne-a declarat că DJT a trimis fax-uri către toate primăriile din judeţul Vâlcea pentru a solicita sprijinul acestora cu privire la identificarea tinerilor din medii defavorizate.

Programul DJT-ului, sprijinit de primăriile vâlcene

„Din partea anumitor primării pe care le-am contactat nu am primit niciun răspuns, iar altele ne-au informat că nu sunt interesate de programul pe care îl organizăm. Cu toate acestea, câteva zeci dintre instituţiile pe care le-am informat despre tabăra care va avea loc la Costineşti, au răspuns favorabil apelului nostru”, ne-a precizat Paul Dinu.

Paul Dinu: „Mă bucur că am putut ajuta tineri care, probabil, nu ar fi putut ajunge niciodată la mare”

Coordonatorul programului a mai precizat că toţi cei implicaţi în această acţiune au beneficiat în mod gratuit de transport, masă şi cazare. „Mă bucur foarte mult că tabăra din acest an a avut un real succes şi mai ales că am putut ajuta copii, care, din câte am observat, erau proveniţi din medii cu adevărat defavorizate. Probabil că mulţi dintre ei nu ar fi putut merge niciodată la mare. Cu sprijinul nostru, nu numai că au ajuns acolo, dar s-au şi bucurat de nişte condiţii excepţionale”, a adăugat Paul Dinu. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button