Liga Nationala

”Sunt importante punctele obţinute, având în vedere starea de oboseală şi faptul că nu am fost la nivel maxim din punct de vedere mental”

• a spus Florentin Pera, după victoria cu Cisnădie

Antrenorul SCM-ului, Florentin Pera, s-a declarat mulţumit pentru rezultatul cu Cisnădie, ţinând cont de situaţia echipei, căzută mental după eşecurile cu Bucureşti, din campionat şi Liga Campionilor şi destul de obosită:
”După meciul cu CSM Bucureşti, cred că s-a simţit foarte mult, poate nu neapărat oboseala cât, cred eu, supărarea. Fetele au fost foarte afectate. E normal, echipa noastră, în ultimii aproape trei ani, a câştigat patru trofee, două campionate le-am terminat pe locul I, am fost în sferturile Ligii Campionilor… Nu a fost simplu de digerat ce s-a întâmplat. Timpul a fost foarte scurt pentru refacere. Din păcate, am suferit şi de această dată la poartă. Dacă în meciul cu CSM Bucureşti am avut şapte intervenţii la poartă, acum am avut doar cinci. În loc să progresăm, din păcate regresăm. Şi aici e o mare problemă. Sper să rezolvăm acest lucru în sezonul următor. De asemenea, apărarea a avut momente când nu a fost foarte concentrată. Atacul, în mare parte, a funcţionat destul de bine. Au fost momente bune, am găsit soluţii. Am şi ratat. În prima repriză am ratat un 7 metri pe care nu l-am valorificat. Puteam să mergem la trei goluri şi le-am adus la egal. Mai tot timpul când am condus le-am adus tot noi în joc. Ne-am făcut, practic, meciul greu. Până la urmă, importante sunt punctele, având în vedere situaţia în care am fost şi starea de oboseală şi bineînţeles faptul că nu am fost, din punct de vedere mental, la nivelul nostru maxim”.

”Iryna Glibko şi Alicia Fernandez sunt două câştiguri pentru echipa noastră, după acest joc”

Tehnicianul Vâlcii a lăudat prestaţia Irynei Glibko, a Aliciei Fernandez şi o intervenţie bună a Dianei Ciucă.
”Îmbucurător este faptul că Iryna Glibko a avut un meci bun. Încă nu e la potenţial maxim, dar în meciul cu Cisnădie i-am dat cele mai multe minute şi a confirmat. Cred că e cel mai mare câştig şi al acestui meci şi al celui din Liga Campionilor. De asemenea, Alicia Fernandez, după o perioadă lungă, a intrat şi a jucat bine spre foarte bine. Sunt două câştiguri. Mă bucur şi pentru Diana Ciucă, care în repriza a doua a avut o intervenţie importantă pentru echipa noastră. Chiar dacă nu a avut foarte multe intervenţii, cea pe care a reuşit-o a fost importantă. Una peste alta, e o victorie, sunt trei puncte. Aţi văzut ce s-a întâmplat la celelalte meciuri! Le-am spus şi celorlalte fete că fiecare meci trebuie să-l tratăm cu maximă seriozitate. Poate că timpul a fost mult prea scurt să ne revenim psihologic după acel joc, cu Bucureşti. S-a simţit acest lucru. E bine că suntem în grafic din punct de vedere al obiectivului în campionat. Vom face tot ce ţine de noi la ultimul meci din această săptămână, de la Bucureşti. Sperăm să avem o evoluţie bună, iar apoi fetele să meargă la echipa naţională, să aibă randamentul aşteptat şi să revină sănătoase pentru a continua şi a ne îndeplini obiectivele de performanţă propuse”, a mai declarat Florentin Pera. (FOTO: SCM Ramnicu Valcea)

Articole Similare

Back to top button